Arhitectura

Aşezată în zona centrală a Capitalei, într‑un frumos parc de trandafiri, la intersecţia străzilor Dr. Burghelea, Ştefan Mihăileanu şi Popa Soare, biserica şi‑a păstrat, în cei peste 250 de ani de existenţă, liniile arhitectonice iniţiale, cu plan treflat. Iniţial, biserica avea două turle de lemn, cea de pe naos fiind îndepărtată în anii 1940 – 1942, în timpul lucrărilor de consolidare. Cum era şi firesc, de‑a lungul timpului, datorită vitregiilor, biserica a cunoscut mai multe reparaţii şi îmbunătăţiri. O renovare importantă şi totodată o înfrumuseţare a avut loc în anul 1791, fiind realizate de jupâneasa Călina şi de fiii ei. Aceştia, pe lângă numeroase reparaţii, au pardosit biserica şi au donat icoanele împărăteşti, ferecate în argint în anul 1833. Dacă cutremurele din 1802 şi 1804 nu au afectat sfântul locaş, cel din anul 1838 a dus la închiderea lui şi la reparaţii capitale, împlinite cu sprijinul enoriaşilor. Alte lucrări importante au mai avut loc în anii 1902 (s‑a adăugat porticul de la intrare), 1924 (consolidări şi reparaţii), 1940 (din nou consolidări) şi 1977 (reparaţii după seism).

Pictura bisericii – în stil realist ‑ a fost realizată, pe la 1880, de Anton Serafim. A fost restaurată în mai multe rânduri (1906, 1948, 1967 şi 2003). Din nefericire nu cunoaştem amănunte despre prima pictură a bisericii. Deşi mică ca dimensiuni, biserica Popa Soare impresionează prin armonia formelor exterioare şi interioare, prin vitraliile confecţionate în anul 1937 la Viena, prin mobilierul din stejar sculptat, în aceeaşi perioadă, de maestrul Grigore Dumitrescu. Tot în vremea respectivă a fost construită şi casa parohială.

Între anii 1998 și 2004, biserica parohiei Popa Soare a cunoscut o nouă perioadă de lucrări (consolidări, reparaţii exterioare şi interioare, restaurarea picturii, înlocuirea instalaţiei electrice, a celei termice, a acoperişului etc.) care au repus în valoare frumuseţea acestui sfânt locaş