În anul 1736 mitropolitul Stefan al Tarii Românesti ridica, în marginea de atunci a Bucurestilor, „în mahalaua Lucaciului", cum spune actul de întemeiere, o biserica de zid cu hramul Sfântului ierarh Nicolae. Biserica înlocuia o alta mai veche, din lemn care, din trecerea vremii, se stricase. Aceasta probabil fusese înaltata de un boieras Luca, de unde si numele „mahalalei" de mai târziu, caci îndeobste, cartierele luau denumirea de la biserica ce deservea duhovniceste pe credinciosii „mahalalei" respective.
Biserica mitropolitului Stefan va dainui un secol, pâna la 1838 când va fi surpata la cutremur. Parohul de atunci, loan Calarasanul, va trece de îndata la înaltarea unei noi biserici, cu ajutorul a doi negustori macedoneni, Anghel Hagi Pandele si Constantin Athanasiu, amândoi angrosisti cu „boltile" (depo-zitele) la hanul de la Sfântul Gheorghe Nou. Biserica va fi înaltata în scurt timp si sfintita de mitropolitul Nifon al Tarii Românesti în primavara anului 1842. Tot atunci, la cererea noilor ctitori, se mai adauga la hramul vechi, Sfintii Împarati Constantin si Elena, si Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil.
Necazurile nu vor înceta, caci la 23 martie 1847 biserica va cadea prada „focului celui mare", care a mistuit tot centrul Bucurestilor în ziua de Pasti, din neatentia unui copil care a aprins cu un foc de pistol fânul dintr-un hambar al hanului de la Sfântul Gheorghe Nou. Prin osârdia aceluiasi preot, loan Calarasanul, biserica va fi refacuta, desi ctitorii au pierdut din avere din pricina focului, dar în trei ani, biserica se afla în starea în care s-a mentinut pâna azi. Focul mistuise numai acoperisul si ceva din zestrea bisericii.
Preotul loan Calarasanul se va îngriji de buna chivernisire a bisericii unde pastorea, înzestrând-o cu „acareturi" (case) cumparate de el sau donate de diferiti crestini, cu odoare necesare cultului religios si cu numeroase carti religioase (se pastreaza la biserica manuscrisul unei Tâlcuiri a Apocalipsei de Andrei al Capadociei, dupa un manuscris brâncovenesc de la Mânastirea Cernica). Pentru refacerea bisericii dupa incendiu a contribuit si Anton Pann, enorias al parohiei si cântaret onorific la strana dreapta a bisericii. Iar la moartea sa, petrecuta în noiembrie 1854, a fost îngropat în dreptul ferestrei proscomidiei bisericii, sotia sa, Ecaterina Pann, daruind bisericii casele în care a locuit sotul sau si vasta curte în care se afla tipografia, din strada Taurului nr. 20 (acum strada Anton Pann).
În 1859 biserica este preluata în atentie de breasla „tutungiilor si cafegiilor" si a tuturor vânzatorilor de dulciuri si prajituri, a corporatiei ce se va dezvolta ca breasla a cofetarilor. Ziua de hram a acestora va fi „Izvorul Tamaduirii". Icoana breslei se pastreaza si azi în biserica.La începutul secolului nostru, Pavel Negreanu, angrosist de pielarie, va darui bisericii icoana argintata a Sfântului Spiridon, patronul pielarilor si al cismarilor, biserica devenind astfel si loc de rugaciune pentru meseriasii pielari. În fiecare an, în ziua Sfântului Spiridon, se face slujba în biserica, de pomenire a donatorilor.
