A
veți prieteni cu pasiuni comune, nu? Ei, în cazul nostru, ceea ce ne leagă e bucătăria. Plăcerea de a descoperi împreună noi și noi arome. Combinăm ingredientele în rețete raw vegan care păstrează activ tot ce au ele mai bun pentru sănătate. Dar, cea mai mare pasiune a noastră este aceea pentru gust. Iată de ce tot ceea ce iese din mâinile noastre e delicios, făcut pentru cei cărora le place să mănânce, să se răsfețe zilnic cu ceva bun, așa cum facem și noi.
S
untem o mână de oameni și creștem împreună. Pentru că reușim zilnic să ne inspirăm reciproc, să perfecționăm rețete pe care le credeam deja perfecte. Pentru că cei mai pretențioși critici culinari suntem tot noi. Lucru normal când avem printre noi și autori de cărți de bucate raw-vegan! Doar ceea ce nouă ne place fără rezerve ajunge la tine. O fi mâncarea chestiune de gusturi, dar ce e delicios, subtil și aromat place tuturor – asta e mantra noastră.
Pentru că Bistro Raw Vegan nu este doar un nume, ci de fapt un loc cu suflet, are şi o poveste. Poate simplă pentru unii, dar pentru noi are importantă. Numele meu este Roxana Petre, acum ceva vreme eram manager într-o corporaţie, viaţă avea un ritm normal, dar mi-a pregătit nişte surprize. Am descoperit raw veganismul. Cu cât îl cunoşteam mai mult, cu atât îmi dădeam seama că nu este vorba doar de gusturi noi, surprinzătoare, ci de fapt despre starea de a fi, a te simţi bine, uşor, împăcat, parcă zâmbeam mai mult. Am lăsat totul, cu gândul că nu pot ţine asta doar pentru mine. Următorul pas, a fost deschiderea Bistro-ului. Bineînţeles, n-a fost uşor şi au fost peripeţii. Întâmplarea şi dorinţa de a face ceva adevărat, pentru noi, pentru oameni, ne-a unit şi suntem aici. O mâna de oameni care cred în ceea ce fac. Roxana Solovastru – chef, un model de curaj şi o fire care îşi poartă zâmbetul pe buze. Iar acest joie de vivre îl foloseşte ca să inventeze noi şi noi reţete. Viorica Sufragiu – chef, ne-a suprins de multe ori. Autoarea cărţii de reţete raw vegane, şi-a pus creativitatea în fiecare reţetă şi a împărtăşit cu noi toate secretele. Când am întrebat-o care-i ingredientul secret, a rostit un singur cuvânt, PASIUNE.