Mutismul electiv- forma de protest a copilului pe fond de stres afectiv.

Refuzul de a vorbi face parte din comportamentul firesc al copilului; când “se îmbufneaza” acesta sta nemultumit într-un colt al camerei, încruntat, uneori cu mânutele încrucisate, “sfidând” din priviri pe cel pe care s-a suparat. De fapt el ar vrea sa vorbeasca si “sa-si spuna of-ul“, dar a adoptat aceasta suprema forma de protest si pe care o va mai practica, mai ales daca îi vede pe cei din jur nefericiti si îngrijorati, dispusi sa faca orice ca sa-l împace.

Cea mai frecventa manifestare a mutismului electiv este la scoala sau cu adultii straini, pe care copilul nu i-a mai întâlnit. În prezenta membrilor familiei, copilul vorbeste, totusi exista cazuri în care, datorita unei situatii conflictuale în familie, copilul începe sa manifeste acest comportament în primul rând cu unul din membrii familiei iar, treptat, numarul lor creste instalându-se un mutism total.Desi copiii sunt “muti”, ei totusi comunica prin gesturi, priviri, desene, uneori chiar prin sunete nearticulate. Par chiar “vorbareti” în “mutismul” lor.  Intrarea în colectivitate poate scoate la iveala trasaturile lor de temperament de tip inhibat.

Refuzul persistent de a vorbi poate aparea prima oara la gradinita.Uneori, în anumite conditii, copilul refuza sa vorbeasca dar familia nu se îngrijoreaza, considerându-l timid sau rusinos; dar repetarea acestei atitudini si persistenta ei, creste îngrijorarea familiei, în ciuda faptului “ca el stie sa vorbeasca“, “si întelege toate cele“, “ba spune chiar si poezii“.

Copii prezinta urmatoarele trasaturi asociate:

• usoara întârziere în dezvoltarea psihica, predominant de limbaj; imaturitatea afectiva si motivationala.
• trasaturi de personalitate specifice: timiditate exagerata, frici sociale, chiar fobii, tendinte de izolare si retractie, evitarea persoanelor sau a conditiilor stresante pentru el; în acelasi timp, acesti copii pot fi agresivi, ostili, extrem de încapatânati, manipulativi si foarte rezistenti la schimbare – uneori aceste atitudini se manifesta mai frecvent acasa;
• ocazional pot exista si tulburari de comunicare asociate, tulburari fono-articulatorii sau afectiuni somatice pediatrice.
• caracteristicile familiei sunt important de evaluat pentru ca ne ofera informatii privind antecedentele,  istoricul de boli psihice la parintii acestor copii este destul de frecvent, particularitati temperamentale similare.
• maniera educationala hiperprotectoare este frecvent observata în aceste familii, ceea ce impune o ajustare terapeutica.
• familia este un element esential si dificil al rezolvarii problemei mutismului.
• familia va fi antrenata pentru:calirea organismului copilului prin activitati in aer liber, restabilirea echilibrului si increderii copilului, prin evitarea oricaror observatii descurajatoare, evitarea oricaror discutii legate de vorbirea copilului, inlaturarea preocuparilor excesive legate de starea copilului, crearea unui climat de liniste si armonie.