1 Motivele pt care parintii apeleaza la psiholog pt copilul lor sunt la fel de diverse ca si in cazul adultilor. Dar un semnal clar este cel al suferintei copilului: cand aceasta il impiedica sa se mai bucure de lucrurile care fac fericit un copil, iar dv (sau cei din jurul dv la care puteti apela) simtiti ca nu il puteti ajuta chiar daca va doriti din suflet acest lucru, este momentul sa cereti sprijinul unui psiholog. De cele mai multe ori suferinta copilului este una impartasita - mai ales de mama, care traieste un sentiment de frustrare si neputinta. In cazul adolescentilor, decizia de-a apela la cineva din afara familiei poate apartine doar parintilor sau poate fi una comuna, atat dv cat si adolescentul sau adolescenta dv fiind de acord ca cel putin o opinie a unei persoane neimplicate si care are pregatirea necesara pt a intelege situatia este utila, sau poate chiar un sprijin temporar pt a depasi impasul creat. 2. Cum se manifesta suferinta psihica la copil? Suferinta psihica poate sa se manifeste sub forma de tristete, insomnii, spaima, neliniste, cosmaruri, dezinteres, plictiseala, izolare, agitatie, agresivitate, tulburari ale comportamentelor alimentar, sfincterian, sexual, social, scolar, de comunicare. Aceste tulburari pot sa apara de la nastere, pe parcursul evolutiei copilului sau in urma unor traume legate de separare, accidente, boli, tensiuni si conflicte in familie, nasterea unui alt copil, decesul unui membru al familiei, abuz sexual, maltratare, intrarea in pubertate si adolescenta etc. Nevoile psihologice nu sunt totdeauna usor de observat si recunoscut: un copil poate fi tratat cu medicamente fara sa fie necesar, sau poate fi etichetat ca bolnav psihic. Un copil poate, de asemenea, sa aiba dificultati emotionale si sa-si rateze sansa de a se realiza. 3. Dificultatea de-a accepta ca ceva nu merge bine. Sunt un parinte rau daca nu reusesc sa-mi ajut copilul? De multe ori dorinta de-a reusi sa fiti "cei mai buni parinti din lume" pt copilul dv va face sa acceptati mai greu ca acesta sufera si nu-l puteti ajuta, ca relatia dv cu el a ajuns intr-un impas. Adesea parintii se pot invinovati singuri pt ca nu reusesc sa inteleaga ce se intampla cu copilul lor, chiar daca intentiile lor sunt cele mai bune, si fac toate eforturile sa rezolve situatia. Tocmai pt ca va iubiti copilul, suferiti de fiecare data cand acesta are dificultati, si ati putea simti ca apeland la psiholog temerile dv ar fi confirmate, sau, mai rau, ca psihologul va va judeca sau ca ar putea deveni un rival pt dv in relatia cu copilul. Vestea buna este ca tocmai hotarand sa cereti ajutorul specialistului veti dovedi curajul necesar pt a depasi impasul in care va aflati - dv si copilul dv - si sa-i aratati acestuia ca sunteti dispusi sa faceti tot ce va sta in putinta pt binele si interesul lui.