Ghidul Serviciilor
Centrul De Recuperare Cardiovasculara Cardiorec
inapoi la firma 948 vizite
Poza Recuperare cardiovasculara
Foto

Pacienții care au suferit un infarct miocardic, pacienții  post intervenții chirurgicale (by-pass, chirurgie valvulară, etc.) necesită programe de reabilitare cardiovasculară pentru a reveni la viața normală.

Întrebări frecvente post infarct/ post chirurgie cardiacă:

Reguli generale:

Revenirea la serviciu 

După șase până la opt săptămâni, în funcție de natura muncii și de program.

Baie/duș.

O baie in cadă poate fi mai obositoare decât un duș așa că în primele 3 luni post infarct este indicat dușul.

Gătitul/ Activități casnice

La 6 săptămâni post chirurgie cardiacă. Evitați folosirea vaselor grele de bucătărie.

Cumpărături

Transportul căruciorului de supermarket și a cumpărăturilor  – după șase săptămâni.

Ciclism / dans / alergat pe bandă

După șase - opt săptămâni. Nu uitați să întrebați medicul cardiolog care vă urmărește care este frecvența cardiacă maximă la care puteți ajunge în primul an post infarct/ post chirurgie cardiacă.

Conducerea.

Nu conduceți vehicule timp de patru săptămâni de la intervenția chirurgicală Asigurați-vă că vă puteți orienta în condiții de siguranța și că puteți  folosi frânele înainte de a începe să conduceți din nou. Trebuie să purtați centura de siguranță atunci când reluați conducerea sau când călătoriți cu un autoturism ca pasager.

Grădinărit

După patru săptămâni. Săpat, cosit iarba după șase săptămâni.

Vacanțele și călătoriile cu avionul

Evitați zborurile timp de cel puțin patru săptămâni și verificați cu cardiologul dumneavoastră înainte să călătoriți. Trebuie să informați compania dumneavoastră de asigurări asupra călătoriei. În timpul călătoriilor de lungă durată, profitați de oportunitățile de a merge pe culoar și întindeți-vă picioarele când sunteți așezat. Purtați ciorapi speciali care vă ajută la circulație în cazul călătoriilor lungi cu avionul.

Ridicare / tragere / împingere

Nu împingeți, trageți sau ridicați orice greutate mai mare de 10 kilograme. Așteptați cel puțin șase-opt săptămâni pentru  a se vindeca sternul, chiar până la douăsprezece săptămâni în cazul intervențiilor chirurgicale.

Sex

În funcție de evaluarea la testul de efort de la finalul programului de recuperare cardiovasculară.

Recuperare în spitalizare continuă

Durata unui sejur de recuperare cardiovasculară este de minim 10 zile. Se recomandă transferul direct al pacienților din centrele unde au fost operați sau stentați  în centrul de recuperare. Supravegherea pacienților se face 24 / 24 h prin monitorizare continuă – telemetrie în sistem wi-fi.

Organizarea unui sejur de recuperare cardiovasculară de 10 zile:

1. Evaluarea dosarului pacientului de către echipa medicală care își dă acceptul pentru internare 2. Evaluarea inițială a pacientului

3. Stabilirea unui program personalizat de recuperare cardiovasculară

4. Cursuri de prevenție cardiovasculară secundară ținute de către medicii noștri. Familiile pacienților sunt încurajate să participe la aceste reuniuni. Programul cursurilor este în secțiunea (prevenție secundară). 5. Ateliere practice organizate de către asistentele medicale care abordează teme diferite: alimentația sănătoasă, cantitatea de sare din alimente, auto măsurarea tensiunii arteriale (TA), frecvenței cardiace (FC),monitorizarea INR, interferențe medicamentoase. 6. Consultații interdisciplinare, în funcție de patologia asociată, pacientul este adresat către diverse consultații de specialitate (neurologie, endocrinologie, nutriție, diabet, psihologie). 7. Întâlnire de cel puțin 2 ori în cursul sejurului între un reprezentant al familiei și un membru al echipei medicale CardioRec. 8. Evaluarea finală înaintea externării:

Examen clinic

Test de efort cu stabilirea unui program de antrenament fizic de continuat la domiciliu sau în cadrul clubului coronarienilor (2 ședințe de antrenament fizic pe săptămână, ședințe de kinetoterapie)

Recuperare cardiovasculară ambulatorie – se adresează pacienților stabilizați.

Avantajele recuperării în regim de spitalizare:

Există o monitorizare continuă, clinică și prin telemetrie. Programul este organizat pe durata a 12 ore cu alternanță de perioade de odihnă și perioade de activitate intensă. Programul este personalizat în funcție de progresele zilnice înregistrare de fiecare pacient.

Recuperare în sistem ambulatoriu

Există două modalități de organizare a recuperării cardiovasculare ambulatorii:

Avantajele programului de recuperare cardiovasculara ambulatorie:

Pacientul rămâne în mijlocul familiei

Dezavantajele programului de recuperare cardiovasculara ambulatorie:

Absența monitorizării continue și oboseala ce poate surveni în condițiile în care cele 2 ore de antrenament și educație se realizează continuu, cu mici pauze.

Mobil   |   Web   |   Anuntul Telefonic
Copyright © GHIDUL SERVICIILOR 2024
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.