Căminul de bătrâni Casa Excelsior este un cămin privat, situat în Cluj-Napoca, pe strada Valea Seacă nr. 1. Ne aflăm la marginea oraşului Cluj-Napoca, într-un loc liniştit, departe de zgomote şi poluare având o panoramă frumoasă asupra oraşului.
Casa Excelsior se adresează persoanelor vârstnice, în mod special celor care suferă de Alzheimer sau care au suferit un accident vascular cerebral (AVC).
Boala Alzheimer este o afecțiune degenerativă progresivă a creierului. Boala produce o deteriorare din ce în ce mai accentuată a funcțiilor creierului, cu pierderea capacităților intelectuale ale bolnavului, asociată cu tulburări de comportament. Boala Alzheimer este cea mai frecventă formă de demență la persoanele în vârstă și reprezintă jumătate din totalitatea cazurilor de demență. Bolnavii de Alzheimer au nevoie de o îngrijire specială, şi în mod special de dragoste, tandreţe, acceptare, răbdare, înţelegere, un mediu de viaţă liniştit. Personalul nostru calificat, medici de specialitate, asistente şi infirmiere vor fi în permanenţă la dispoziţia rezidenţilor din Casa Excelsior.
Oferim condiţii foarte bune de cazare, o atmosferă familală şi servicii de calitate. Capacitatea căminului de bătrâni Casa Excelsior este de numai 14 locuri, având 4 dormitoare şi un apartament cu 2 camere.
Vă aşteptăm oricând să ne vizitaţi pentru a ne cunoaşte şi a vă convinge de condiţiile pe care le oferim.