Misiunea noastra este de a crea un spatiu si activitati educationale în care copiii se simt liberi si încrezatori, îsi cresc stima de sine, sunt plini de energie, curiozitate si entuziasm. De asemenea de a dezvolta abilitati academice referitoare la limbaj, operatii matematice, limba engleza alaturi de inteligenta emotionala, sociala, kinestezica, naturala sau muzicala.
Copiii din Casuta cu Ghidusii învata printr-o multitudine de moduri minunate: prin explorare libera, împreuna cu un partener, într-un grup de 3-4 copii sau în grupul complet. Uneori, vor avea parte de joaca pe grupuri diferite de vârsta pentru a învata pe altii sau de la altii. Toate salile au acces la dulapuri unde materialele sunt schimbate la fiecare 2-3 saptamâni, în functie de interesul copiilor si utilizarea lor. Materialele sunt organizate pe grupe de vârsta si etichetate cu imagini si cuvinte.
În fiecare zi, contactul cu elementele simple din natura contribuie la dezvoltarea armonioasa a copiilor din Casuta!
Timpul petrecut de catre copii în aer liber si activitatile acestora în natura nu înseamna doar distractie si jocuri, ci reprezinta o componenta foarte importanta în cresterea si dezvoltarea creierului, a corpului si a intelectului.
Studiile asupra modului în care copiii învata au dovedit ca acestia îsi îmbogatesc cunostintele prin experimentare, prin intermediul jocurilor, al explorarii si descoperirii mediului înconjurator.