Ghidul Serviciilor
Camera De Comert Si Industrie A Romaniei
inapoi la firma 5185 vizite
Poza Scoala Romana de Afaceri
Foto

Cu o strategie orientată spre pragmatism şi modernitate, prin folosirea soluţiilor şi tehnologiilor de vârf pentru educaţia continuă, Şcoala Română de Afaceri face demersuri pentru revitalizarea învăţământului profesional, a şcolilor de arte şi meserii din România. În paralel cu recuperarea unor meserii tradiţionale aproape pierdute, va realiza cursuri cu acreditare europeană în zona serviciilor. Directorul general al Fundaţiei SRAF este dl. Florin Ioan Zamfir, validat recent în această poziţie de Adunarea Generală a Fundaţiei Şcoala Română de Afaceri.

SRAF este exponentul oamenilor de afaceri din România în probleme de învăţământ profesional. Misiunea noastră este să venim în întâmpinarea nevoilor punctuale ale mediului de afaceri, de instruire a întreprinzătorilor şi a angajaţilor lor. În noua abordare a Camerei Naţionale asupra sensului Şcolii Române de Afaceri, avem toată deschiderea pentru ceea ce viaţa economică solicită.

În condiţiile în care proiectele legii învăţământului ignoră sistematic şcolile de arte şi meserii, Şcoala Română de Afaceri şi-a propus revigorarea învâţământului profesional pe lângă Camerele de Comerţ şi readucerea acestora în peisajul socio-economic al României europene, deoarece necesitatea creării locurilor de muncă este impusă de precaritatea situaţiei în care ne aflăm.

Pentru un învăţământ profesional modern, SRAF va negocia cu Camerele de Comerţ din Viena, Barcelona şi Paris un parteneriat pentru acreditarea cursurilor în domeniul agriculturii şi serviciilor. Cu implicarea activă a Camerelor judeţene, SRAF şi-a propus în noua sa viziune şi strategie, să creeze condiţiile necesare pentru ca Şcoala Română de Afaceri să redevină lider de piaţă atât în formarea profesională, cât şi în reconversia forţei de muncă.

CURSURI

Cursuri pe care Şcoala Română de Afaceri le organizează în prezent, având lectori francezi şi acreditare din partea ESSEC (École Supérieure des Sciences Économiques et Commerciales):

Pentru mai multe detalii, accesaţi business-school.ro.

Mobil   |   Web   |   Anuntul Telefonic
Copyright © GHIDUL SERVICIILOR 2024
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.