Ghidul Serviciilor
Lipoline-Dr.argentina Vidrascu-Cluj Napoca
inapoi la firma 3859 vizite
Poza Modelare nas
Foto

Cererea pentru operațiile de modelare a nasului sunt tot mai frecvent solicitate și la noi in clinica. Desigur, in mare parte, si datorită supraspecializarii d-nei Dr. Vidrașcu in septorhinoplastie dar si datorită faptului ca potențialii candidaţi la rhinoplastie sunt tot mai informaţi si tot mai încrezători in abilitatile tehnice alechirurgilor plasticieni.Pacientul care doreşte sa beneficieze de operaţie estetica a nasului ar trebui sa ştie ca, deseori, este necesara si a doua sau chiar a treia intervenţie pentru obținerea unui rezultat dorit dar realist.Tot procesul decurge in felul următor.O prima consultatie in timpul căreia pacienta/pacientul îşi expune EXACT defectele care doreşte sa le corecteze. E foarte important ca pacientul sa fie foarte echilibrat pentru a beneficia de rhinoplastie, deoarece aceasta este o intervenție  extrem de laborioasa, de mare precizie, dificil de executat si cu un impact mare asupra imaginii pacientului. In mod normal, medicul refuză un pacient care nu este motivat, nu ştie exact ce schimbare sau ameliorare doreşte, este nehotarât sau speră sa rezolve anumite probleme din viaţa personală cu ocazia operaţiei.  Pe parcursul acestei întrevederi i se aduc la cunoştinţă și riscurile, efectele adverse, conduita postoperatorie si perioada de recuperare.

La următoarea consultație se preiau imaginile foto ale pacientului pentru stabilirea exactă a planului operator: modificarile estetice si funcţionale necesare. Este recomandat ca in cazul dacă exista si deviație de sept sa fie corectată si aceasta pentru a obține un rezultat complet funțional și estetic. La noi in clinică se practicaseptorhinoplastia completa atunci când este necesară.

Rhinoplastia se poate efectua in bune condiții doar cu anestezie generală. Pacientul in dimineaţa intervenţiei nu va consuma deloc alimente lichide și solide. Intervenţia durează 1,5-2,5 h , cu abord intern sau extern cu minimă cicatrice- in funcţie de modificarile necesare. Postoperator, pacientul rămâne internat in clinica sub supravegherea medicului anestezist. Dacă evoluția este favorabilă, a doua zi postoperator se extrag tampoanele intranazale ( manevra care provoacă disconfort) si se externează pacientul cu indicatiile postoperatorii inscrise in biletul de iesire.

Indicații:Următoarea vizita la clinica se stabileşte la 5-7 zile când se va suprima atela si pansamentul. Firele se scot la 14 zile. Vănataile de la nivelul pleoapelor persista 7-10 zile. Inflamația - câteva luni.

Rezultatul final se instaleaza la aproximativ un an.Complicații posibile:Asimetrii, denivelări ale piramidei nazale, deformarea septului sau narinelor cu dificultăți respiratorii, infecție, rhinită vasomotorie. Uneori rezultatul imediat postoperator pare a fi favorabil, dar tegumentul se poate retracta in timp deformând linia cartilajelor nazale. Mai exista și complicațiile deloc de neglijatale oricărei anestezii generale printre care chiar și moartea subită. Asfel, rhinoplastia este o intervenție chirurgicală ce trebuie efectuată doar in cazuri in care este absolut necesară

Mobil   |   Web   |   Anuntul Telefonic
Copyright © GHIDUL SERVICIILOR 2024
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.