Proteze acrilice
Domeniu de utilizare: proteze totale şi parţiale
Proteza totală acrilică are rolul de a reda funcţionalitatea şi aspectul estetic. Este realizată dintr-o bază acrilică dură şi dinţi din material acrilic, ceramică sau compozit. Avantaje: – Poate fi reparată şi căptuşită în laborator. – Costuri reduse. Dezavantaje: – Este confecţionată din acrilat care conţime monomer ce poate produce alergii. – Acrilatul se impregnează cu salivă şi în timp îşi modifică culoarea şi capătă miros. – Disconfort psihic pentru persoanele tinere ce trebuie să poarte aceste proteze.
Proteza parţială acrilică este realizată din aceleaşi materiale folosite şi la proteza totală şi sârmă WIPLA pentru croşete. Avantaje: – Proteza parţială poate fi realizată înaintea extracţiei dinţilor pe care-i va înlocui putând fi astfel aplicată pe câmpul protetic imediat după extracţie, pacientul nefiind nevoit să aştepte până la vindecare pentru a beneficia de avantajele unei danturi complete (protezare imediată). – Este soluţia simplă şi puţin costisitoare pentru arcade cu edentaţii întinse şi intercalate. Dezavantaje: – Acestea sunt stabilizate cu ajutorul unor croşete de sârmă, care de multe ori sunt vizibile în mod inestetic. – În cazul în care pacientul cu proteză acrilică are o igienă orală deficitară şi nu respectă vizitele la medicul stomatolog purtarea continuă a protezei duce în cele din urmă la pierderea dintilor restanţi. – Câteodată dinţii de care va fi ancorată proteza necesită restaurare coronară. – Disconfort psihic pentru persoanele tinere ce trebuie să poarte aceste proteze.