Ghidul Serviciilor
Clinica Medicala Sfantul Spiridon Vechi-Bucuresti
inapoi la firma 14179 vizite
Poza .Istoric
Foto

  Fundaţia a fost înfiinţată la iniţiativa preotului paroh Ioan IORDACHE. Scopul Fundaţiei este de a asigura sprijin şi protecţie socială şi medicală pentru copii şi familii defavorizate, în spiritul creştin promovat de Biserica Ortodoxă Română şi a operei sale samaritene, prin:- dezvoltarea de proiecte de colaborare cu serviciile publice şi private de asistenţă medicală şi de protecţie a copilului,- construirea şi administrarea unui centru destinat acordării de asistenţă medicală şi socială pentru copii proveniţi din familii dezorganizate, cu venituri mici, precum şi pentru familii aflate în dificultate,- creşterea rolului societăţii civile în activitatea de protecţie şi educaţie a copilului.Prin efortul membrilor Fundaţiei şi cu sprijinul enoriaşilor Bisericii Sfântul Spiridon Vechi în anul 2001 au fost demarate lucrările de construcţie ale Aşezământului socio-medical Sfântul Spiridon Vechi.Construcţia şi dotarea centrului medico-social a fost realizată din donaţii de la enoriaşii bisericii şi cu sprijin financiar din partea autorităţilor locale.

Mobil   |   Web   |   Anuntul Telefonic
Copyright © GHIDUL SERVICIILOR 2024
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.