Mărirea sânilor cu implante mamare
Mărirea sânilor cu implante (mamoplastia de augmentare) este o procedură chirurgicală care utilizează implante pentru a mări sânii sau a le reda volumul pierdut prin slăbire sau sarcină. Mărirea sânilor poate fi realizată cu implante:• Rotunde• Anatomice• Cu suprafaţă poliuretanică
Dacă sunteţi nemulţumită de mărimea sânilor dumneavoastră, implantele mamare pot fi o soluţie. Augmentarea mamară poate:• Creşte mărimea şi proiecția (profilul) sânilor• Ameliora echilibrul siluetei• Îmbunătăți imaginea de sine și creşte încrederea în sine.
Mărirea sânilor nu corectează sânii foarte căzuţi (ptozați). Dacă vă doriţi ca sânii să arate mai plini şi să fie mai ridicaţi, este necesară o operaţie de lifting efectuată împreună cu implantul mamar. Liftingul mamar poate fi realizat în acelaşi timp cu operaţia de augmentare sau se poate realiza printr-o intervenţie separată. Specialiştii noştri vă vor recomanda cea mai bună opţiune pentru dumneavoastră. Marirea sanilor este o intervenţie foarte individualizată şi ar trebui să o faceţi pentru dumneavoastră, nu pentru a îndeplini dorinţele altcuiva sau pentru a semăna unei imagini ideale.
Mărirea sânilor poate fi o opţiune pentru dumneavoastră dacă:
• Sunteţi sănătoasă• Aveţi aşteptări realiste• Sânii sunt complet dezvoltaţi• Vă deranjează faptul că aveţi sânii prea mici• Sunteţi nemulţumită de forma sau volumul sânilor după naştere, scădere în greutate sau îmbătrânire• Sânii variază ca mărime şi formă• Unul sau ambii sâni nu s-au dezvoltat normal
Etapele procedurii de mărire a sânilor
1. Anestezia Opţiunile includ sedarea intravenoasă şi anestezia generală. Chirurgul și anestezistul dvs. vă vor recomanda cea mai bună opțiune pentru dvs.
2. Intervenția Inciziile sunt efectuate în zone ascunse pentru a reduce vizibilitatea cicatricelor. Veţi discuta împreună cu chirurgul plastician ce tip de incizie este potrivit pentru rezultatul dorit de dvs. Inciziile pot fi: incizia în şanţul submamar, incizia transaxilară, incizia periareolară. Inciziile variază în funcţie de tipul de implant ales, mărimea lui, anatomia pacientei și preferințele pacientei sau chirurgului.
3. Alegerea implantului: implante cu silicon sau implante cu ser fiziologic? Mărimea şi forma implantului sunt foarte importante, de aceea trebuie să fiţi sinceră şi deschisă în legătură cu așteptările dumneavoastra în discuţia cu chirurgul. Tipul implantului şi mărimea lui vor fi determinate nu doar de creșterea în volum pe care o doriți, ci mai ales de anatomia sânului, de elasticitatea pielii şi forma corpului.
Implantele mamare disponibile sunt implantele saline sau cu silicon.
Implantele saline sunt umplute cu ser fiziologic (apă sărată sterilă). Cantitatea acestuia variază, modificând forma şi fermitatea implantului. În cazul în care un implant salin se fisurează, acesta se va dezumfla, iar serul va fi absorbit şi eliminat natural de corp.Implantele cu silicon sunt umplute cu un gel elastic. Acesta dă o senzaţie şi un aspect mult mai apropiate de ţesutul natural al sânului. Dacă implantul prezintă scurgeri, gelul poate rămâne în capsula lui sau poate aluneca în buzunarul implantului. Un implant cu silicon nu se va dezumfla. Dacă veţi opta pentru acest tip de implante, se recomandă consultații periodice, pentru a vă asigura că implantul dvs. este intact. O ecografie sau o examinare prin rezonanță magnetică pot evalua starea implantului.
4. Inserarea şi plasarea implantului După efectuarea inciziei, implantul este inserat într-un buzunar creat: • sub muşchiul pectoral (submuscular)• direct sub țesutul mamar (în spatele glandei mamare), pe muşhiul pectoral. Metoda aleasă diferă în funcţie de tipul implantului, mărimea lui, forma corpului şi recomandările chirurgului dvs. Inciziile sunt închise în straturi prin suturi şi benzi adezive, iar în timp, liniile inciziilor vor deveni mai puţin vizibile.Rezultatul augmentării mamare se vede imediat. În timp, tumefierea postoperatorie se va retrage, iar cicatricele vor deveni mai şterse.
5. Recuperarea Deși există mai mulți factori care influențează recuperarea dvs., cel mai probabil veți avea nevoie de un interval de 24-48 de ore pentru a vă reveni după operație și o perioadă de câteva zile de reducere a activității uzuale. Este posibil ca durerile și tumefierea postoperatorie să dureze câteva săptămâni. Efortul fizic şi activitatea normală pot fi reluate la recomandarea chirurgului dumneavoastră. În timp, tumefierea (umflăturile) postoperatorie se va diminua, iar cicatricele se vor estompa.
Veţi primi instrucţiuni specifice privind recuperarea, care vor include: îngrijiri postoperatorii, medicamente pentru reducerea riscului de infecţie şi pentru vindecare, precum şi consultațiile de control postoperator la chirurgul plastician.
Respectarea indicaţiilor medicului chirurg este cheia reuşitei operaţiei dumneavoastră. Este important ca inciziile chirurgicale să nu fie supuse traumelor, frecării sau mişcării în timpul perioadei de recuperare. Doctorul dvs. vă va furniza toate indicaţiile necesare pentru perioada de recuperare.
Rezultatele augmentării mamare sunt de durată, veţi avea mai multă încredere să purtaţi anumite ţinute şi costume de baie. Ca și multe alte femei care au optat pentru mărirea sânilor, veţi constata și o creştere a încrederii în sine.
Informaţii privind riscurile și complicațiile operatiei de mărire a sânilor
Decizia de a face o operatie de marire a sanilor este una extrem de personală şi va trebui să hotărâți dacă beneficiile ei vă indeplinesc scopurile și dacă riscurile şi posibilele complicaţiile sunt acceptabile.
Chirurgii noştri vă vor explica în detaliu riscurile asociate intervenţiei. Veţi fi rugat să semnaţi formularul de consimţământ prin care ne asigurați că ați înteles procedura de care veți beneficia și eventualele riscuri sau complicații.
Riscurile implantelor mamare includ:• Cicatrizare vicioasă• Sângerare (hematoame)• Infecţie• Dificultăți de vindecare a plăgilor• Modificări de sensibilitate ale mamelonului sau sânilor, care pot fi temporare sau permanente• Contractura capsulară, care reprezintă formarea unui țesut cicatriceal ferm, dur, în jurul implantului• Scurgerea implantului sau ruperea acestuia• Cudarea (plierea, plicaturarea) pielii deasupra implantului• Riscuri legate de anestezie• Edemul (acumularea de lichide)• Tromboze (cheaguri de sânge)• Tromboza venoasă profundă, complicații cardiace și pulmonare• Durere ce poate persista• Necesitatea unor intervenţii corectoare
Deşi pot apărea complicaţii ale implantelor mamare, sănătatea sanilor nu este afectată. Cercetările ştiinţifice din domeniu, realizate de grupuri independente, cum ar fi Institutul de Medicină, nu au identificat nicio legătură dovedită între implantele mamare și boli autoimune sau alte boli sistemice.
Important: Implantele mamare nu sunt garantate pentru a rezista toată viaţa și s-ar putea să fie necesară o intervenţie ulterioară pentru a înlocui unul sau ambele implante.Sarcina, scăderea greutăţii sau menopauza pot influenţa aspectul sânilor cu implant pe parcursul vieţii.