Aparatele dentare mobile sunt realizate din plastic sau acril, regăsindu-se într-o varietate de culori şi modele, pe care sunt ataşate pentru a corecta dinţii malpozitionati. De altfel, rolul funcţional al acestora apare în momentul corectării anomaliilor dentare printr-o uşoară presiune provocată maxilarului prin forţe de expansiune de intensitate redusă. Acest tip de aparat dentar se realizează în laborator pe baza amprentei dinţilor, cu evidența corecţiilor ce trebuie aplicate acestora şi se utilizează alături de alte materiale dentare precum arcuri, gutiere sau şuruburi ortodontice. Aşadar, aparatele mobile reprezintă alegerea potrivită atunci când tratăm reabilitarea unor funcţii precum poziţionarea limbii, deglutiţie atipică, corecţii la nivelul maxilarului etc.
Aparatele dentare mobile sunt recomandate mai ales copiilor, ele având indicaţia de a fi purtate în permanență şi ziua şi noaptea, mai puţin în perioada meselor şi atunci când ne periem dinţii. Deşi pot fi folosite în tratamentul de corecţie a unei anomalii dento-faciale, aparatele mobile şi funcţionale, de cele mai multe ori, trebuie completate, ca şi tratament, prin utilizarea unui aparat dentar fix.