ORTODONTIE s.f. Parte a stomatologiei care asigura asezarea in pozitie normala a dintilor pe arcadele dentare. – Din fr. orthodontie.

ORTODONTIE s.f. (Med.) Metoda de tratament a anomaliilor dentomaxilare. [Gen. -iei. / < fr. orthodontie, cf. gr. orthos – drept, odous – dinte].

Acestea sunt cele 2 definitii pentru ORTODONTIE pe care le ofera DEX. Ceea ce retinem de aici este exact ideea de "dinti drepti" la care incearca sa ajunga specialistul ortodont prin intermediul aparatelor ortodontice mobile sau fixe. Ortodontia trateaza problemele de malocluzie si malpozitie (inchiderea gurii incorecta si pozitionarea gresita a dintilor). Majoritatea cazurilor pe care le trateaza ortodontii sunt de inghesuiri de dinti, exista insa multe alte probleme posibile: dinti "rotiti" fata de unghiul normal, dinti prea in fata sau in spate fata de pozitia normala pe arcada etc.

In primul rand medicul ortodont se concentreaza asupra rezolvarii acestor probleme de muscatura si aliniere a dintilor. Desi pe noi ne intereseaza mereu latura estetica, ortodontul nostru este preocupat de o pozitionare corecta a dintelui pe arcada, de un unghi corect etc. Este adevarat ca niste dinti perfect aliniati arata si foarte bine, dar mai important este ca astfel se elimina durerile de articulatie a maxilarului, probleme de mestecat, se pot spala dintii mai usor, folosirea atei dentare este mai facila, iar aceasta igiena dentara mai buna inseamna si sanatate si evitarea parodontozei.

Aparatul dentar este principalul "erou" in acest tratament, care are ca rezultat pozitionarea corecta a dintilor si un zambet perfect.