Ghidul Serviciilor
Consiliul National Pentru Studierea Arhivelor Securitatii (Cnsas)
inapoi la firma 20583 vizite
Poza Cercetatori autorizati
Foto

a • Cine poate studia în arhiva C.N.S.A.S.?        

• Cum se obţine o acreditare?        

• Ce tipuri de documente pot studia cercetătorii acreditaţi la C.N.S.A.S.?        

• Cine se ocupă de cercetatorii care vin la C.N.S.A.S.?        

• Se pot face copii după documentele studiate?        

• Câţi cercetăt

ori au fost acreditaţi de Colegiul C.N.S.A.S. până în prezent?        

• Care sunt temele principale aflate în atenţia cercetătorilor acreditaţi?        

• Lista cercetătorilor acreditaţi.Cine poate studia în arhiva C.N.S.A.S.?        

 

În scopul stabilirii adevărului istoric asupra perioadei comuniste, C.N.S.A.S. pune la dispoziţia cercetătorilor cu calificare academică din ţară şi din străinătate documente şi informaţii complete privind structura, metodele şi activitatile Securităţii. Pentru a putea studia în arhiva C.N.S.A.S. este necesară obţinerea unei acreditări.         

 

Cercetătorii acreditaţi au obligaţia să respecte şi să ocrotească viaţa intimă, familială şi privată a persoanelor menţionate în documentele consultate, cu respectarea prevederilor Legii nr. 677 din 21 noiembrie 2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date şi să anunţe persoanele aflate în viaţă despre intenţia lor de a le studia dosarele de Securitate.

 

Cum se obtine o acreditare?        

Pentru acreditarea ca cercetător la C.N.S.A.S., trebuie parcurse urmatoarele etape:        1. Completarea formularului cererii de acreditare (care se găseste la sediul C.N.S.A.S. sau pe site-ul C.N.S.A.S.). Toate rubricile cererii trebuie completate în mod explicit, cererile incomplete fiind respinse.        La cererea de acreditare se anexează o copie de pe actul de identitate al solicitantului precum şi următoarele documente:        a. copie de pe diploma de studii sau dovada calificării academice;        b. recomandare scrisă din partea coordonatorului lucrării de licentă/master/doctorat cu precizarea temei de cercetare sau adresă din partea instituţiei care certifica preocuparea şi tema de cercetare;        c. un material explicativ (scrisoare de intenţie), în care se va detalia, pe răspunderea solicitantului, forma de valorificare ştiinţifica a informaţiilor identificate în arhiva C.N.S.A.S.        2. Documentele enumerate mai sus se pot trimite:        a) prin poşta – pe adresa instituţiei noastre: C.N.S.A.S., Str. Matei Basarab nr. 55-57, cod 030671 sector 3, Bucureşti (persoane de contact: d-na Alina Ilinca şi d-na Luminiţa Banu);        b) prin fax – la numarul: 0374.189.147 (în atenţia persoanelor de contact menţionate mai sus);        c) prin e-mail (după scanarea formularului completat şi semnat de către solicitant) – la adresa: cercetare@cnsas.ro.        3. După înregistrare, cererea de acreditare este predată Direcţiei Cercetare, Expoziţii, Publicaţii. Atunci când în arhiva instituţiei noastre există documente referitoare la tema de cercetare precizată de către solicitant, cererea este supusă atenţiei Colegiului C.N.S.A.S.        4. Colegiul C.N.S.A.S. analizează cererea şi – în temeiul O.U.G. nr. 24 din 5 martie 2008 şi a Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a C.N.S.A.S. – aprobă sau respinge motivat acreditarea cercetatorului.        5. C.N.S.A.S. pune la dispoziţia cercetătorilor acreditaţi, în termen de 30 de zile de la data solicitării, documentele şi informaţiile cu privire la tema de cercetare menţionată.        6. În cazul în care cercetătorul doreşte să studieze şi alte dosare ale unor persoane care au legătură cu tema pentru care a primit acreditarea, dar care nu au fost menţionate în cererea iniţială, acesta poate aduce completări la cererea de acreditare. Această solicitare se supune din nou aprobării Colegiului.        7. Colegiul C.N.S.A.S. poate retrage acreditarea cercetătorilor care utilizează documentele puse la dispoziţie în alte scopuri decât cele exclusiv ştiinţifice. Hotarârea Colegiului C.N.S.A.S. poate fi atacată la instanţa competentă, potrivit legii contenciosului.Ce tipuri de documente pot studia cercetătorii acreditaţi la C.N.S.A.S.?        Cercetătorii acreditaţi pot avea acces la dosare/documente, indiferent de tipul de suport pe care se afla acestea, din toate categoriile de fonduri existente în arhiva CNSAS, după cum urmează:        a) dosare de problemă;        b) documente referitoare la personalităţi care au jucat un rol în istoria tării (în perioada 1945-1989);        c) documente referitoare la lucrători, colaboratori ai Securităţii şi asimilaţii acestora.Cine se ocupă de cercetatorii care vin la C.N.S.A.S.?        În cadrul C.N.S.A.S., angajaţii Directiei Cercetare, Expoziţii, Publicaţii asigură:        – consilierea cercetătorilor acreditaţi;        – analizarea cererilor de acreditare şi transmiterea acestora către Colegiul C.N.S.A.S.;        – înştiinţarea cercetătorilor asupra deciziei Colegiului C.N.S.A.S.;         – programarea la sala de studiu a cercetătorilor acreditaţi;        – punerea la dispoziţia cercetătorilor acreditaţi a materialelor arhivistice necesare documentării;        – executarea şi anonimizarea copiilor xerox solicitate de către cercetătorii acreditaţi;        – scanarea fotografiilor solicitate de către cercetatorii acreditaţi;        – eliberarea fotocopiilor (pe CD).Se pot face copii după documentele studiate?        Cercetătorii care au consultat documente din arhiva fostei Securitati pot solicita, contra cost, copii xerox după acestea, sau scanări ale fotografiilor din dosare. În termen de 60 de zile de la data solicitării, se vor elibera numai copiile realizate după documentele referitoare la tema de cercetare pentru care s-a acordat acreditarea, cu anonimizarea pasajelor ce contin informaţii ce pot aduce atingere vieţii intime, familiale şi private a persoanelor menţionate în documentele consultate. Veniturile obţinute din eliberarea de copii se constituie în venituri la bugetul de stat.Câti cercetători au fost acreditaţi de Colegiul C.N.S.A.S. până în prezent?        Până la 10 august 2010, Colegiul C.N.S.A.S. a aprobat 1.223 cereri de acreditare (depuse de 1.012 cercetători), numărul acestora fiind în creştere.        Printre persoanele acreditate ca cercetători la C.N.S.A.S., până în prezent, au fost: istorici, politologi, sociologi, profesori, muzeografi, doctoranzi, preoţi, monahi, studenţi (inclusiv persoane care au fost victime ale represiunilor politice, în perioada 1945-1989). Care sunt temele principale aflate în atenţia cercetătorilor acreditaţi?        Cercetătorii acreditaţi de către Colegiul C.N.S.A.S. pâna în acest moment s-au documentat pentru realizarea unor lucrări pe următoarele teme:        – organizarea şi metodele de lucru ale Securităţii;         – colectivizarea agriculturii în România;         – rezistenţa armată anticomunistă;         – universul concentraţionar în România comunistă;        – exilul românesc între 1945-1989;        – cultele şi sectele religioase din România în perioada comunistă;        – minorităţile etnice (maghiari, germani, evrei, etc.) între 1945-1989;        – elite politice comuniste;        – intelectualii români în comunism;        – viaţa cotidiană în comunism;        – problema colaborării cu sistemul represiv;        – problematica învăţământului.

Mobil   |   Web   |   Anuntul Telefonic
Copyright © GHIDUL SERVICIILOR 2024
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.