Principalele acte pentru care forma autentica este obligatorie sunt: – vânzarea – cumpararea de terenuri si locuinte; – contractele de garantie imobiliara (ipotecile); – contractele de donatie, indiferent daca au ca obiect bunuri mobile sau imobile; – declaratiile de renuntare la succesiune; – declaratia de revocare a unui legat continut de un testament; – procurile pentru încheierea actelor pentru care legea cere forma autentica pentru valabilitatea actului; – declaratiile de renuntare la un drept (ex: uzufruct, uz, abitatie, servitute etc.); – actul prin care debitorul consimte subrogarea în drepturile creditorului.
În cazul în care actele mai sus enuntate nu sunt facute în forma autentica, ele sunt nule, deci lipsite de efecte juridice. Spre exemplu, daca vânzarea-cumpararea unui teren s-a facut în baza unei chitante de mâna, ea nu reprezinta un act valabil de transfer al dreptului de proprietate în patrimoniul cumparatorului, ci poate avea doar eventual semnificatia unui antecontract care, în caz de litigiu, va putea fi folosit în instanta de judecata pentru obtinerea unei hotarâri care sa tina loc de act de vânzare-cumparare.
Pentru aceste tipuri de acte, statul exercita prin intermediul notarului un control al întregii societati datorita importantei juridice care depaseste interesele partilor.
Notarul are de asemenea în competenta dezbaterea succesiunilor (mostenirilor) necontencioase (nelitigioase).
Prin urmare, daca mostenitorii unei persoane au ajuns la un acord cu privire la recunoasterea reciproca a drepturilor lor succesorale, la componenta masei succesorale si la partea care revine fiecaruia din succesiune, se pot adresa direct notarului public pentru dezbaterea mostenirii si eliberarea certificatului de mostenitor.
În cazul existentei unor neîntelegeri între mostenitori cu privire la aspectele mai sus enuntate, partea interesata se va adresa instantei de judecata în vederea solutionarii litigiului.
Acte pentru care forma autentica nu este obligatorie: – vânzarile de bunuri mobile (autoturisme, obiecte de mobilier, obiecte de arta etc.); – contractele de închiriere, comodat, împrumut (fara garantii imobiliare), arenda etc.; – actele de constituire ale societatilor si actele modificatoare ale acestora, cesiunile de parti sociale si de actiuni; – testamentul (care poate fi si olograf).
Instrumentarea acestor tipuri de acte nu este în competenta exclusiva a notarilor, dar partile pot opta pentru forma autentica (notariala) datorita avantajelor pe care le implica aceasta din punct de vedere al valorii probante.
