Ghidul Serviciilor
C&v Water
inapoi la firma 1796 vizite
Poza Tratare apa uzata
Foto

Statiile de epurare pentru ape uzate menajere sunt dimensionate in functie de parametrii de calitate ai influentului si de capacitate, astfel incat, la evacuare, apa uzata epurata sa prezinte parametrii de calitate impusi de normele NTPA 001/2005 si NTPA 011/2005. Statiile de epurare produse de C&V Water Control deservesc locuintele sau grupurile de locuinte ce nu pot evacua apa uzata intr-o retea publica de canalizare. STATII DE EPURARE APE UZATE MENAJERE 0,9 - 13,5 mc/zi (6 –120 L.E.) 1. Principalele caracteristici: Epurarea apelor uzate cu ajutorul instalatiilor de epurare compacte sau asamblate la beneficiar (din bazine prefabricate) se realizeaza prin procese biologice, in cadrul carora se foloseste namol activat in suspensie. Tratamentul apei are la baza procese de nitrificare, denitrificare, si procese de reducere pe cale biologica a fosforului, fara a fi nevoie de adaos de substante chimice. Separarea apei rezultate de namolul in suspensie are loc in zona de decantare. Instalatia reactioneaza in mod automat pe parcursul unei zile in functie de fluxul de apa uzata influenta in statie. Namolul in exces din instalatie este stabilizat aerob: fiind inodor si non-toxic, poate fi folosit in siguranta in agricultura. Bazinele sunt acoperite cu capace din polipropilena, peste care se poate aplica un strat de gazon fals.2. Descrierea procesului tehnologic Procesul incepe cu treapta de epurare mecanica, in care materialele grosiere sunt retinute pe sita - cos. Apa astfel pre-tratata trece spre treapta de epurare biologica. Elementul de baza al statiei compacte pentru epurarea apelor uzate este un bioreactor biologic care integreaza intr-un bazin o camera de activare (in care au loc procese de indepartare a azotului si fosforului cu ajutorul namolului activat ce contine bacterii aerobe, anaerobe si anoxice, capabile sa realizeze procesul de epurare), si o camera pentru separarea namolului activat de apa epurata. Camera pentru activare este impartita in zone si sectiuni in care se asigura conditiile speciale pentru tratamentul biologic, de exemplu: zona de fermentare – anaeroba, zona pentru denitrificare - anoxica si zona pentru nitrificare - aeroba. Zonele comunica intre ele prin treceri si scurgeri. Din camera de separare, namolul activat este recirculat in primul compartiment al bioreactorului cu ajutorul unui air-lift. Omogenizarea, circularea si recircularea amestecului activat se obtine cu ajutorul unei suflante de aer, acestea fiind singurul echipament electro-mecanic al acestei tehnologii.3. Zona de amplasare a instalatiei Instalatia poate fi amplasata oriunde, deoarece nu degaja miros si zgomotul este practic inexistent. Adancimea gropii se va calcula in functie de cota radierului canalizarii. Statia de epurare se va monta pe o fundatie perfect plana din beton armat, avand o grosime de cca. 10-15 cm, si poate fi ingradita pentru a se evita patrunderea persoanelor neautorizate. Dupa efectuarea racordurilor de intrare si de iesire, bazinele se vor umple cu apa concomitent cu umplerea cu nisip stabilizat a spatiului ramas liber intre acestea si peretii sapaturii. 4. Operare si intretinere Statia de epurare este complet automatizata, singurele operatiuni de intretinere necesare fiind evacuarea namolului produs (se face anual, de catre o firma specializata, in conformitate cu legislatia in vigoare) si inlaturarea materialelor grosiere din gratarul cos (intervalul de timp se stabileste prin inspectie vizuala). Namolul este stabilizat din punct de vedere biologic si poate fi folosit in agricultura cu avizul organelor sanitare. Atingerea parametrilor optimi din punct de vedere calitativ si cantitativ dureaza aproximativ 30 de zile de la data terminarii lucrarilor de constructii, montaj si instalare, in momentul in care se va asigura de catre beneficiar incarcarea instalatiei de epurare cu ape uzate la minim 25% din capacitatea pentru care a fost dimensionata instalatia. Dupa punerea in functiune, singurele cheltuieli vor fi cele cu energia electrica, deoarece statia de epurare nu necesita adaos de reactivi chimici.

Mobil   |   Web   |   Anuntul Telefonic
Copyright © GHIDUL SERVICIILOR 2024
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.