Asistenţă juridică acordată societăţilor în legătură cu redactarea şi negocierea documentaţiei de finanţare pentru împrumuturi sindicalizate contractate pentru dezvoltarea de proiecte imobiliare;
Consultanţă detaliată acordată societăţilor autohtone şi internaţionale în privinţa începerii de activităţi bancare în România–condiţii legale, cerinţe minime;
Consultanţă acordată băncilor pentru asigurarea respectării reglementărilor bancare;
Consultanţă acordată băncilor în legătură cu legislaţia privind garantarea tranzacţiilor, redactarea contractelor de garanţie şi înregistrarea garanţiilor;
Redactarea contractelor de împrumut şi a altor documente încheiate de banci cu clienţii; redactarea contractelor de împrumut încheiate de societăţi din cadrul aceluiaşi grup;
Asistenţă acordată băncilor în vederea implementării produselor bancare specifice;
Proiecte de audit juridic la băncile autorizate de Banca Naţională a României să îşi desfăşoare activitatea în România;
Asistenţă juridică (incluzând, dar nelimitându-se la consiliere, redactare şi negociere de contracte etc.) acordată instituţiilor financiare sau companiilor în legătură cu operaţiunile de finanţare permise de reglementările bancare din România (factoring, scontare etc.).
Instituţii financiare nebancare
Asistenţă juridică acordată instituţiilor financiare nebancare în legătură cu condiţiile necesare pentru derularea diverselor activităţi de creditare în România;
Consultanţă juridică cu privire la posibilitatea societăţilor din Uniunea Europeană de a realiza activităţi de creditare în România;
Opinii juridice referitoare la restructurarea activităţilor de leasing în România;
Redactarea şi revizuirea documentelor societare ale instituţiilor financiare nebancare (i.e. acte constitutive);
Asistenţă şi consultanţă juridică în cursul înregistrării ca instituţii financiare nebancare la Banca Naţională a României şi la Registrul Comerţului;
Consultanţă juridică acordată instituţiilor financiare nebancare cu privire la respectarea reglementărilor Băncii Naţionale a României;
Consultanţă juridică cu privire la activităţile care pot fi desfăşurate de instituţii financiare nebancare (i.e. intermedierea în asigurări, leasing operaţional etc.);
Revizuirea contractelor utilizate de instituţii financiare nebancare în cadrul activităţii de creditare;
Consultanţă juridică generală cu privire la activităţile care se califică drept „creditare cu titlu profesional” şi care atrag astfel cerinţa ca o societate să se organizeze şi să se înregistreze ca instituţie financiară nebancară.
Asigurare
Furnizarea de consultanţă juridică cu privire la diverse aspecte legate de funcţionarea societăţilor de asigurare, revizuirea de contracte de asigurare;
Analiză şi consultanţă cu privire la scheme internaţionale de asigurare şi reasigurare;
Analiza unor contracte de asigurări şi a relaţiilor cu societăţi de asigurări în cursul unor proiecte de audit juridic;
Asistenţă juridică pe parcursul procedurii de autorizare de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor a unor societăţi de intermediere în asigurări.
Pensii private
Asistenţă juridică în cursul procedurii de autorizare a unei societăţi de pensii de pilon II;
Asistenţă juridică în cursul procedurii de autorizare a unei societăţi de pensii de pilon III (proiect în curs de desfăşurare);
Consultanţă juridică cu privire la diverse aspecte legate de legislaţia primară şi secundară care implementează Pilonul II şi Pilonul III;
Consultanţă juridică cu privire la libertatea de prestare a serviciilor şi la libertatea de stabilire în cazul administratorilor din Pilonul II şi Pilonul III, la posibilitatea utilizării Paşaportului European în acest domeniu, analiză a prevederilor directivelor europene comparativ cu prevederile legislaţiei române.
Consultanţă juridică referitoare la intermedierea de produse ale fondurilor de pensii de către agenţi de asigurare, la cerinţele de autorizare şi calificare ale acestora.
Valori mobiliare
Asistarea clienţilor la implementarea ofertelor publice de valori mobiliare pe piaţa de capital din România; asistenţă la pregătirea documentaţiei, structurarea aranjamentelor contractuale, consultanţă cu privire la cerinţele impuse de procedurile regulamentare; consultanţă cu privire la oferte publice de valori mobiliare pe pieţele de capital din afara României; consultanţă şi asistenţă juridică la listarea valorilor mobiliare pe pieţe reglementate;
Consultanţă juridică cu privire la posibilitatea societăţilor listate de a emite şi, ulterior, de a răscumpăra obligaţiuni tranzacţionabile înainte de maturitate;
Asistenţă juridică şi consultanţă furnizată societăţilor cu privire la o largă arie de reglementări din domeniul instrumentelor financiare, cum ar fi:
consultanţă juridică cu privire la condiţiile reglementare pentru ca o societate să fie listată pe o piaţă reglementată;
consultanţă juridică referitoare la alternativele disponibile pentru implementarea de planuri stock option cu scopul de a stimula directorii societăţilor ale căror acţiuni sunt tranzacţionate pe pieţe reglementate;
opinii juridice referitoare la interpretarea conceptelor utilizate în regulamentele privind instrumentele financiare şi asistenţă în cursul discuţiilor cu Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare pentru clarificarea diverselor concepte;
consultanţă juridică cu privire la drepturile acţionarilor minoritari din societăţile listate;
consultanţă juridică cu privire la respectarea obligaţiei permanente de transparenţă a societăţilor listate şi la riscurile asociate încălcării acestei obligaţii;
consultanţă juridică cu privire la documentele şi organizarea Adunărilor Generale ale Acţionarilor ale societăţilor listate;
consultanţă juridică cu privire la consecinţele restructurării societăţilor listate prin intermediul unor divizări, în lumina reglementărilor din domeniul valorilor mobiliare;
consultanţă juridică cu privire la consecinţele schimbărilor în structura participaţiilor acţionarilor importanţi din societăţile listate în lumina reglementărilor din domeniul valorilor mobiliare;
consultanţă juridică cu privire la structurarea diferitelor tranzacţii în care sunt implicate societăţi listate în vederea asigurării respectării dispoziţiilor legale aplicabile pieţei de capital;
opinii juridice cu privire la căile de transformare în societăţi închise a societăţilor listate, incluzând consultanţa cu privire la ofertele publice efectuate în vederea transformării respectivelor societăţi în societăţi închise;
consultanţă juridică în legătură cu condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru re-autorizarea unui fond de investiţii şi în legătură cu modificările permise fondurilor de investiţii în ceea ce priveşte investiţiile efectuate de acestea;
consultanţă juridică cu privire la motivele de descalificare a depozitarilor şi a acţionarilor acestora;
analiză juridică a contractelor de administrare încheiate de societăţi de investiţii financiare cu societăţile de administrare ale acestora; analiza juridică a contractelor de custodie;
Verificarea conformităţii activităţii diverselor societăţi listate cu reglementările din domeniul instrumentelor financiare în cursul proiectelor de audit juridic;
Un important număr de proiecte de audit juridic cu privire la societăţi listate din diferite sectoare, cum ar fi sectorul: bancar, IT, producţie (industrială şi de bunuri de consum), media şi telecomunicaţii;
Asistenţă la negocierea şi redactarea unor contracte de vânzare-cumpărare, consultanţă în vederea asigurării conformităţii cu reglementările emise de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare;
Consultanţă acordată acţionarilor unei importante societăţi româneşti pentru vânzarea participaţiilor acesteia unor investitori autohtoni şi străini (audit juridic, structurarea tranzacţiei, negocierea contractelor de vânzare-cumpărare de acţiuni).
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.