Ghidul Serviciilor
Dima Consulting Group Managementul Resurselor Umane
inapoi la firma 240 vizite
Poza Selectie si recrutare
Foto

Procedura de selecție a personalului este o zonă strategică și valoroasă ce poate reduce costurile și maximiza productivitatea oricărei companii.

Deși recrutarea tradiționalã s-a concentrat în principal pe evaluarea abilitãților unui candidat și a calificãrilor sale tehnice, o abordare bazatã pe competențe include și o analizã a caracteristicilor comportamentale ale unui candidat.

Prin selecţia personalului se reduce foarte mult  riscul angajării unei persoane nepotrivite din punct de vedere psiho-aptitudinal. Elementul uman dintr-o organizaţie reprezintă o resursă strategică pentru finalizarea obiectivelor organizaţionale, iar alegerea lui necorespunzătoare nu duce în nici un caz la atingerea acestor scopuri.

Alegerea unui personal competent, capabil să facă faţă cerinţelor pe care le implică postul, înseamnă, în cele din urmă, investiţie financiară pe termen lung. O persoană performantă din punct de vedere calitativ şi implicit cantitativ, va determina o creştere financiară, reducând riscul pierderilor financiare, iminente  în cazul angajării unei persoane la întâmplare care poate oricând părăsi organizaţia sau  care lucrează la parametrii profesionali sub media aşteptărilor firmei.

De ce recrutare și selecție prin intermediul nostru? 10 motive să alegeți Dima Consulting Group

  • Aproape 20 ani de experiență în resurse umane şi o bogată reţea de potenţiali candidaţi
  • Peste 5.000 de candidați recrutați prin intemediul nostru
  • Vă punem la dispoziţie o echipă de specialişti cu experienţă relevantă în domeniul resurselor umane şi al psihologiei organizaţionale.
  • Cunoaștem în detaliu specificul pieței forței de muncă pe plan local și național
  • Utilizăm cele mai rapide şi moderne metode de mediatizare a posturilor şi recrutare a celor mai buni candidaţi la nivel naţional
  • Un portofoliu vast de activități de head-hunting
  • Avem experiență în recrutare și selecție pe diverse categorii de posturi, de la muncitori necalificaţi până la poziţii de top management- Manger General, Administrator, membri ai Consiliilor de Administație.
  • Folosim metode complexe de evaluare psiho-aptitudinală bazate pe instrumente apreciate pe plan internațional, prin partenerul nostru Profiles International şi adaptate pe specificul populaţiei din România
  • Eliminăm elementele subiective din procesul de recrutare şi vă oferim suport în alegerea celui mai potrivit candidat, bazându-ne pe cel mai bun predictor al succesului profesional: compatbilitatea persoanei cu postul
  • Profesionalismul şi rigurozitatea serviciilor noastre ne permit să garantăm performanța la locul de muncă a noilor angajaţi şi reducerea fluctuaţiei de personal
  • Etapele selecției de personal

    Analiza muncii. Stabilim profilul persoanei de care colaboratorul are nevoie. Identificăm cerințele din punct de vedere al competențelor, experienței, cunostințelor specifice, dar și din punct de vedere al trăsaturilor de personalitate, pentru realizarea unei compatibilități complete persoană/companie.

    “Colectarea” CV-urilor. Având ca sursa o baza de date extrem de bogată și diversă, de aproximativ 300.00 de CV-uri, dar și posibilitatea postării joburilor pe site-urile specializate sau în mass-media locala și/sau națională. Selecția primară a CV-urilor pe baza criteriilor stabilite Realizarea interviului preliminar Evaluare complexă psihoaptitudinală– utilizăm chestionare prin care evaluăm: Stilul de gândire – indice de învățare, abilitate verbală, raționament verbal, abilitate numerică, raționament numeric; Trăsături comportamentale – nivel de energie, asertivitate, sociabilitate, conformare, atitudine, hotărâre, serviabilitate, independență, judecată obiectivă; Interese – Financiar/Administrativ; Asistență; Întreprinzător; Tehnic; Creativ; Mecanic.

    Prin folosirea informațiilor rezultate în urma evaluării, cumulate cu informațiile din CV, puteți avea o imagine mai cuprinzãtoare asupra candidatului. Oamenii își iau adesea un loc de muncã pentru cã au nevoie de el – nu pentru cã le place sã desfãșoare acea activitate. Cei mai mulți, sunt capabili și suficient de rezistenți sã învețe mai multe meserii, dar ei preferã, doar anumite tipuri de activitãți. Fluctuația crescută a angajaților este rezultatul alegerii locurilor de muncã nepotrivite pentru aceștia. Menținerea personalului este realizabilã când persoanele calificate sunt plasate în locurile de muncã care li se potrivesc lor ca persoane.

    Interviul final. Etapă în care, colaboratorul vizionează minim trei candidați pentru postul comunicat vacant (inclusiv fișe de evaluare pentru fiecare candidat). Echipa de” intervievatori” va fi compusă din:  maxim doi reprezentanţi din partea firmei angajatoare şi reprezentantul companiei DCG;

    Consultanță privind acomodarea/integrarea pe post.

    Mobil   |   Web   |   Anuntul Telefonic
    Copyright © GHIDUL SERVICIILOR 2024
    Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.