Profilaxia reprezinta un set de servicii de prevenire a aparitiei bolilor dento- parodontale si de intretinere a sanatatii orale.
Profilaxie: Revelarea placii bacteriene
Placa bacteriana adera de structurile dentare si de cele artificiale care refac morfologia dintilor, fiind uneori greu de sesizat pentru pacient. Prin folosirea unor markeri colorati, zonele acoperite de aceasta devin intens colorate si usor de identificat chiar in zonele mai putin vizibile ale dintilor. In acest fel pacientul constientizeaza zonele in care periajul este deficitar sau ineficient, imbunatatindu-si tehnica de igienizare sau adaugand in rutina zilnica alte mijloace de indepartare a placii- fir interdentar, dus bucal etc.
Profilaxie: Detartraj ultrasonic
Tartrul reprezinta placa bacteriana depusa pe suprafetele dentare mineralizata in mediu bucal. Acest proces este favorizat de: concentratia salivara de minerale, tipul dietei, conditii locale cum ar fi inghesuirile dentare, refaceri coronare incorecte la nivelul punctului de contact sau la nivel gingival, lipsa masticatiei pe dintii respectivi, lipsa sau incorectitudinea periajului dentar. Odata format, indepartarea tartrului nu se mai poate face de catre fiecare pacient prin mijloace clasice de igienizare, ci este necesara interventia medicului stomatolog, in special in zonele subgingivale si in zonele posterioare ale arcadelor.
Detartrajul ultrasonic, prin vibratii de intensitate reglabila, desprinde pelicula de placa bacteriana mineralizata de pe suprafete. In timpul detartrajului ultrasonic este posibila aparitia unei usoare senzatii dureroase in special la nivelul radacinilor dentare expuse in cavitatea bucala datorita retractiei gingivale. Aceasta sensibilitate semnalata de catre pacient poate fi contracarata cu ajutorul unor substante sigilante profesionale. Detartrajul ultrasonic nu este daunator smaltului dintilor, actionand doar asupra depozitelor de tartru!
Profilaxie: Periajul profesional
Periajul profesional este o manevra profilactica care indeparteaza depozitele moi de placa bacteriana, utilizand paste profesionale de diferite granulatii. Acesta se poate face individual sau ca adjuvant al detartrajului, avand rolul lustruirii suprafetelor dentare de pe care s-a desprins tartrul. Prin aceasta manevra se indeparteaza coloratiile extrinseci de pe suprafata dintilor determinate de fumul de tigara, cafea, ciocolata, vin rosu etc, dintele recapatandu-si stralucirea si sanatatea.
Detartrajul si periajul profesional se indica a fi realizate la 6 luni!
Profilaxie: Air-flow
Este o tehnica innovativa de curatare si lustruire a suprafetelor dentare, cu ajutorul unei combinatii de apa, aer comprimat si particule abrazive, indicat in special pentru dintii sensibili, dintii afectati parodontal sau inaintea interventiilor de colaj.