Ghidul Serviciilor
Dentana Estet- Clinica Stomatologica - Ploiesti
inapoi la firma 278 vizite
Poza Profilaxie dentara
Foto

Unul dintre principiile fundamentale ale medicinei spune ca este mai usor sa previi decat sa tratezi. Acest principiu este valabil in orice ramura a medicinei, inclusiv in stomatologie. Teama de medicul stomatolog face insa acest principiu foarte greu de aplicat. Majoritatea pacientilor se prezinta la dentist atunci cand au dureri insuportabile, care nu cedeaza la analgezice, sau atunci cand apar abcese dentare.

In aceste cazuri, anesteziile sunt mai putin eficiente decat in mod normal, pacientul nu este complet amortit in timpul interventiei si teama ramane.

Mult mai simplu si mult mai putin traumatizant ar fi daca pacientul s-ar prezenta la cabinetul stomatologic pentru un simplu control, chiar daca nu il doare nimic. Daca medicul observa carii noi sau tartru, in aceasta situatie ele sunt in stadii incipiente, implicit usor de rezolvat. O simpla carie incipienta se rezolva usor printr-o obturatie (plomba) usor de aplicat, pe cand o carie profunda, dureroasa, cu distructie dentara mare, necesita de obicei tratament endodontic, obturatie de canal si plomba sau de multe ori imbracarea dintelui cu coroana metalo-ceramica.

In primul caz este suficienta o singura sedinta, pe cand in cel de-al doilea caz necesita mai multe prezentari a pacientului la medicul dentist si de asemenea costurile tratamentului sunt mai mari in al doilea caz.

Un control stomatologic efectuat la fiecare 6 luni ne poate scuti de dureri nedorite si de un tratament stomatologic lung si complicat.

Un rol la fel de important il are si igiena dentara corecta si constanta. Periajul dentar trebuie efectuat obligatoriu de doua ori pe zi insotit si de folosirea mijloacelor auxiliare de igienizare: ata dentara si apa de gura. Periajul dentar trebuie efectuat corect cu miscari verticale care sa aplice gingia pe dinti (miscari de sus in jos pentru dintii maxilari si invers pentru dintii mandibulari) si cu o durata de aproximativ 3 minute.

Mobil   |   Web   |   Anuntul Telefonic
Copyright © GHIDUL SERVICIILOR 2024
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.