Ghidul Serviciilor
Cmi Dr. Rizea Bogdan -Cabinet Stomatologic-Bucuresti
inapoi la firma 591 vizite
Poza Consultatii
Foto
Foto

Consultaţia reprezinta primul pas în comunicarea dintre medic şi pacient, de aceea trebuie să îi acordăm o aten?ie deosebită. O consultaţie dentara nu înseamna privitul unui dinte, nu se rezuma la un dialog de multe ori comic de genul “ma doare maseaua – deschideţi…da, aveţi o carie-cât costă-ok, plombaţi-o”, caci aparatul oro-maxilo-facial este un ansamblu complex, ce trebuie analizat cu mare atenţie.Vom face tot ce ne sta în putinţa sa va demonstram că “frica de dentist” nu este justificată. Pe masura ce vă veţi cunoaşte medicul dentist şi va veţi câstiga încrederea în el, veţi realiza ca temerile au disparut, iar grija pentru sanatatea dumneavoastra dentara va ajunge un obicei normal din viaţa fiecaruia. Astfel nu ve?i mai veni doar când vă doare ceva, ci ?i la un control de rutină, atât de important, dar neglijat!

Despre fişa individuală – aceasta se înregistrează într-o bază de date a cabinetului, la care are acces numai personalul medical al acestuia, implicat în tratarea afecţiunilor stomatologice ale dvs. Personalul cabinetului respectă reguli stricte de confidenţialitate asupra tuturor informaţiilor (medicale sau nu) continute în fişa individuală a pacientului.

Mobil   |   Web   |   Anuntul Telefonic
Copyright © GHIDUL SERVICIILOR 2024
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.