Implantologia este una dintre ramurile mai complexe ale stomatologiei cu ajutorul careia orice pacient care a pierdut unul sau mai multi dinti se poate bucura de un zambet impecabil.
Exista mai multe modalitati prin care se pot inlocui dintii lipsa, de la punti dentare la proteze, insa acestea nu se pot ridica la performantele implanturilor.
De asemenea, exista si mai multe cauze care duc la pierderea dintilor, printre acestea fiind cariile netratate la timp, accidentele sau simpla inaintare in varsta.
Redarea functiei dintilor, prin inlocuirea radacinii dentare, ocazie cu care sunt prevenite mai multe riscuri, de la migrarea dintilor, pana la resorbtia osoasa, in timp ce aspectul este unul impecabil. De asemenea, implanturile sunt confectionate de cele mai multe ori din titan, un material bine asimilat de catre organism, care nu prezinta riscuri.
La fel ca in cazul oricarui alt tratament stomatologic, primul pas este reprezentat de efectuarea unui control la specialist, unde, in functie de situatia prezentata, vor fi luate masurile adecvate, incepandu-se cu etapa interventiei chirurgicale.
Astfel, implantul este inserat in osul maxilar, pentru ca in perioada ce urmeaza sa fie asimilat de catre organism. In plus, daca este nevoie, se pot extrage alti dinti pentru ca tratamentul sa se desfasoare in cele mai bune conditii.
Pe durata perioadei de vindecare, uneori, pot fi purtate lucrari protetice provizorii, urmand a se pregati si bontul protetic, ce poate fi vazut ca o extensie a implantului si cu ajutorul caruia i se va adauga si coroana dentara.