Cea mai răspândită formă de organizare a producţiei avicole industriale din România şi din lume este integrarea pe verticală, începând de la producerea materialului biologic şi până la comercializarea produsului finit.
Avantajele acestei forme de organizare sunt:
Un alt avantaj al sistemului integrat de producţie avicolă este acela că permite dezvoltarea fermelor mici şi mijlocii, care pe bază de contract cu integratorii sau lucrând independent, conduc la creşterea numărului de locuri de muncă şi implicit la sporirea veniturilor gospodăriilor ţărăneşti din regiunile care dezvoltă această activitate.
Contribuţia industriei avicole la dezvoltarea economică regională
Contribuţia industriei avicole la dezvoltarea economică regională poate fi separată în trei componente:
1. Contribuţia directă este evidentă prin crearea de noi locuri de muncă şi prin creşterea veniturilor populaţiei dintr-o anumită regiune.
2. Contribuţia indirectă. O firmă individuală operează în cadrul unei reţele de alte firme, ea primind serviciile unor firme şi, la rândul ei, furnizând servicii altor firme.
De exemplu, restaurantele „fast food” vând pui cumpăraţi de la fabricile de prelucrare a cărnii sau direct de la abatoare. În mod similar, abatoarele şi fabricile de prelucrare a carcasei depind de afluirea puilor vii pe fluxuri certe de producţie de la fermieri. Fermele depind de fabricile de nutreţuri combinate, iar acestea, la rândul lor, depind de culturile de cereale şi proteice.
Mărimea efectelor indirecte depinde de cantitatea de inputuri cumpărate şi produse în cadrul regiunii respective. Mai multe inputuri produse şi cumpărate în regiunea respectivă vor conduce la efecte indirecte mai mari.
3. Efecte induse. Crearea unor noi locuri de muncă duce la creşterea veniturilor populaţiei, ceea ce înseamnă că un număr mai mare de familii câştigă bani din activitatea de creştere a păsărilor. Când veniturile familiale cresc, va creşte şi volumul cheltuielilor, care se constituie în efecte induse.
Concluzii
Contribuţia economică totală a sectorului de creştere a păsărilor într-o regiune, prin extrapolare la nivelul unui stat, este suma efectelor directe, indirecte şi induse. Prin măsurarea separată a acestor componente, se poate determina coeficientul de multiplicare, coeficient care trebuie să cuprindă dezvoltarea producţiei, valoarea adăugată şi creşterea numărului de locuri de muncă în regiunea respectivă.
Concret, coeficientul de multiplicare reprezintă procentul de creştere a veniturilor regiunii respective în raport cu fiecare leu investit în creşterea păsărilor (pentru un leu investit în avicultură, veniturile sporesc cu 50 de bani). Atunci când acest coeficient depăşeşte 0,5 se poate aprecia că lucrurile merg bine în sectorul de creştere a păsărilor.
