Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti (D.G.A.S.M.B.) anunţă lansarea proiectului „Servicii sociale eficiente în slujba cetăţeanului bucureştean”, proiect cofinanţat din FONDUL SOCIAL EUROPEAN prin Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative 2007-2013, în valoare de 988.000 lei, fără TVA, implementat în perioada 30 iunie 2010 – 30 aprilie 2011.
Prin realizarea proiectului ne propunem îmbunătățirea structurii şi proceselor Direcţiei Generale de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti în vederea creșterii calităţii şi eficienţei serviciilor sociale furnizate cetăţenilor capitalei.
Pe parcursul proiectului se va realiza o cercetare sociologică care va cuprinde efectuarea unui sondaj de opinie aplicat unui număr de 7.000 de persoane, organizarea de focus - grupuri cu persoanele beneficiare de servicii sociale și grupuri de tip „Delphi”, cât şi efectuarea de interviuri în profunzime. Acest studiu sociologic va fi finalizat printr-un raport sociologic de analiză calitativă și cantitativă a nevoilor sociale reale ale cetățenilor.
Toate aceste documente vor contitui baza pentru realizarea optimizării structurii D.G.A.S.M.B., având ca punct de plecare formularea unui set de documente strategice: organigramă, regulament de organizare și funcționare, strategie de dezvoltare pe termen mediu și lung prin planificarea resurselor existente cât mai eficient.
La nivelul D.G.A.S.M.B. și a celor şase sectoare ale municipiului Bucureşti va fi implementat un sistem informatic integrat de gestionare a indicatorilor de performanţă, de identificare a beneficiarilor serviciilor sociale şi de analiză a bazelor de date rezultate din centralizarea informaţiilor obţinute din studiul sociologic în raport cu serviciile oferite în prezent.
Astfel, implementarea acestui sistem va asigura o distribuție echitabilă a serviciilor sociale oferite, în timp real și la costuri care să fie predictibile, atât pe termen scurt cât și lung. Sistemul informatic va genera rapoarte la zi ale situației existente, care să poată fi puse imediat la dispoziția publicului, prin postarea lor pe site-ul instituției, asigurându-se astfel un grad ridicat de transparență.