Ghidul Serviciilor
Directia Generala De Evidenta A Persoanelor
inapoi la firma 21562 vizite
Poza Starea Civila
Foto

ACTE NECESARE ÎNCHEIERII CĂSĂTORIEI   

I.    Între cetăţeni români:   

1.    Declaraţia de căsătorie;

2.    Actul de identitate în original şi fotocopie;

3.    Certificatul de nastere, în original şi fotocopie;

4.    Certificatul medical privind starea sănătăţii (valabil 14 zile de la data emiterii şi cu menţiunea expresă că persoana se poate căsători precum şi aprobarea preşedintelui consiliului judeţean sau a primarului general al municipiului Bucureşti, după caz, pentru încheierea căsătoriei, în cazul existenţei unor impedimente rezultate din condiţiile de rudenie firească sau adopţie, în condiţiile prevăzute de lege; avizul medical, dovada încuviinţării părinţilor ori, după caz, a tutorelui şi autorizarea direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului pentru încheierea căsătoriei, în cazul existenţei unor impedimente rezultate din condiţiile de vârstă, cu respectarea Codului familiei;

5.    Declaraţie (notarială) pe proprie răspundere că nu cunosc niciun motiv de natură legală care să împiedice încheierea căsătoriei;

6.    Acte, în original şi în copie, traduse şi legalizate din care să rezulte desfacerea căsătoriei anterioare:

-    certificatul de deces al fostului soţ;

-    certificatul de despărţenie sau de divot;

-    certificatul de naştere sau de căsătorie, cu menţiunea de desfacere a căsătoriei;

-    sentinţa de divorţ rămasă definitivă şi irevocabilă.

Căsătoria se încheie la sediul serviciului public comunitar local de evidenţă a persoanelor, sau, după caz, al primăriei în a cărei rază de competenţă teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa unul dintre viitorii soţi.

Căsătoria se încheie în termen de 10 zile, în care se cuprind atât ziua când a fost făcută declaraţia de căsătorie, cât şi ziua în care se oficiază căsătoria.

 

II.    Între un cetăţean român şi un cetăţean străin:

Actele enumerate la punctul I, la care se adaugă:

1.    Dovada eliberată ori autentificată de Misiunile Diplomatice ori Oficiile Consulare acreditate în România;

2.    Cetăţenii statelor cu care România a încheiat tratate/convenţii/acorduri de asistenţă juridică în materie civilă sau de drept al familiei, precum şi cetăţenii statelor care nu au misiune diplomatică acreditată în România fac dovada îndeplinirii condiţiilor de fond cerute de legea lor naţională pentru încheierea căsătoriei, cu documente justificative eliberate de autorităţile competente ale statului de cetăţenie;

3.    Declaraţie dată pe proprie răspundere, autentificată de un notar public, din care să rezulte că viitorul soţ nu este căsătorit şi îndeplineşte condiţiile de fond cerute de legea sa naţională pentru încheierea căsătoriei în România;

4.    Procesul-verbal încheiat împreună cu interpretul autorizat, în cazul încheierii căsătoriei între persoane care nu cunosc limba română sau între surdo-muţi;

5.    Aprobarea Ministerului Apărării Naţionale, a Ministerului de Interne, a Ministerului de Justiţie ori a conducătorilor serviciilor de stat specializate în domeniul apărării şi siguranţei naţionale, în cazul cadrelor militare active care se căsătoresc cu o persoană apatridă sau care nu are exclusiv cetăţenia română.

Căsătoria se încheie la serviciul public comunitar local în a cărei rază administrativ-teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa unul dintre viitorii soţi.

III.    Între cetăţeni străini:

Actele enumerate la pct. I şi II (1, 2, 3, 4).

Căsătoria se încheie la serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor din localitatea în care aceştia se află temporar.

Mobil   |   Web   |   Anuntul Telefonic
Copyright © GHIDUL SERVICIILOR 2024
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.