Ghidul Serviciilor
Directia Generala De Evidenta A Persoanelor
inapoi la firma 21562 vizite
Poza Starea Civila
Foto

ACTE NECESARE INREGISTRARII DECESULUI

1.    Certificatul medical constatator al decesului, semnat de medicul sau cadrul mediu sanitar care a făcut constatarea;

2.    Certificatul de naştere şi de căsătorie, după caz;

3.    Actul de identitate sau în lipsa acestora declaraţie scrisă în care se precizează motivul neprezentării acestora şi datele de stare civilă ale decedatului;

4.    Livretul militar sau adeverinţa de recrutare, după caz, pentru persoanele supuse obligaţiilor militare;

5.    Paşaportul, carnetul de identitate sau legitimaţia provizorie în cazul cetăţeanului străin;

6.    Dovada eliberată de poliţie sau de parchet din care să rezulte că una dintre aceste autorităţi a fost sesizată despre deces (când decesul se datorează unei sinucideri, unui accident sau altor cauze violente, precum şi cazul găsirii unui cadavru);

7.    Dovada eliberată de parchet în cazul în care decesul nu a fost declarat şi înregistrat în termenele legale;

8.    Hotărârea judecătorească de declarare a decesului rămasă definitivă şi irevocabilă în cazul persoanelor pentru care s-a declarat judecătoreşte dispariţia.

9.    Fotocopia actului de identitate al declarantului.

Declaraţia de deces se face verbal, în termen de trei zile de la data încetării din viaţă a persoanei. În acest termen se cuprind atât ziua în care s-a produs decesul, cât şi ziua în care se face declaraţia.

Când decesul se datorează unei sinucideri, accident sau altor cauze violente precum şi în cazul găsirii unui cadavru, declaraţia se face în 48 ore.

Înregistrarea decesului se face la serviciul de stare civilă al primăriei în raza căreia s-a produs.

Mobil   |   Web   |   Anuntul Telefonic
Copyright © GHIDUL SERVICIILOR 2024
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.