Ghidul Serviciilor
Diana Ciocarlan - Cabinet Avocat Bucuresti
inapoi la firma 289 vizite
Poza Avocat dreptul concurentei
Foto

In vederea promovarii intereselor consumatorilor, statul a instituit un cadrul legal pentru protectia, mentinerea si stimularea concurentei si a unui mediu concurential normal. Statul considera, cu titlu de regula, ca preturile produselor si tarifele serviciilor si lucrarilor trebuie determinate in mod liber prin concurenta, pe baza cererii si ofertei. Abaterile de la aceasta regula sunt reglementate si supravegheate. In acest sens, sunt interzise orice intelegeri exprese sau tacite intre agentii economici ori asociatiile de agenti economici, orice decizii luate de asociatiile de agenti economici si orice practici concertate, care au ca obiect sau au ca efect restrangerea, impiedicarea ori denaturarea concurentei pe piata romaneasca sau pe o parte a acesteia. Rolul central in materia concurentei si, deopotriva, in ce priveste dreptul concurentei, revine Consiliului Concurentei, autoritate administrativa autonoma în domeniul concurentei, cu personalitate juridica, care isi exercita atributiile potrivit prevederilor Legii nr. 21/1996. Importanta dreptului concurentei este atat de mare incat reglementarile in materie intereseaza nu doar aspecte administrative, si mediul de afaceri, ci se proiecteaza si asupra circuitului civil. Sunt nule de drept orice intelegeri sau decizii interzise, respectiv orice angajamente, conventii ori clauze contractuale raportandu-se la o practica anticoncurentiala, precum si orice acte prin care se concretizeaza actiuni sau inactiuni ale autoritatilor si institutiilor administratiei publice centrale ori locale si ale entitatilor catre care acestea isi deleaga atributiile, care restrang, impiedica sau denatureaza concurenta, de exemplu prin, limitarea libertatii comertului sau autonomiei intreprinderilor ori stabilirea de conditii discriminatorii pentru activitatea intreprinderilor. Acţiunea în concurenţă neloială este în principal o acţiune civilă. Cu privire la natura acestei acţiuni s-au exprimat opinii variate. S-a exprimat opinia că acţiunea în concurenţă neloială este un mijloc de apărare a unui drept. Teza potrivit căreia acţiunea în concurenţă neloială este un mijloc de apărare a fondului de comerţ, teză denumită şi comercialistă, este susţinută de Tudor Popescu. Opinia dominantă consideră acţiunea în concurenţă neloială o acţiune în responsabilitate delictuală de tip special care nu-şi are temeiul în încălcarea unui drept. Răspunderea pentru actele de concurenţă neloială se naşte în exerciţiul unui drept.

Mobil   |   Web   |   Anuntul Telefonic
Copyright © GHIDUL SERVICIILOR 2024
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.