Analiza evoluţiei legislaţiei unui domeniu nu poate să înceapă fără o prezentare, pe cât se poate de amănunţită, a evoluţiei domeniului respectiv. Prin urmare, vom încerca să punem în valoare cercetările pe care le-am efectuat în documentele Arhivei Naţionale în care am căutat menţionări ale preocupărilor referitoare Ia transportul de persoane şi bunuri şi bineînţeles ale reglementărilor acestui domeniu de activitate.

Cea mai relevantă menţiune am găsit-o în Monitorul Oficial nr. 84 din 9 noiembrie în care a fost publicată "Expunerea de motive", susţinută de ministrul de interne Alexandru Vaida Voevod în cadrul discuţiilor generale din Senatul României, referitoare la proiectul legii asupra circulaţiei pe drumurile publice, pe care îl vom prezenta pe scurt în cele ce urmează.

Preocupări pentru buna organizare a deplasării vehiculelor a avut nu numai administraţia Bucureştiului ci şi a unor oraşe de provincie. Astfel, în anul 1886, în luna februarie apare un Regulament asupra birjelor şi circularea lor în oraşul Focşani , precum şi un regulament asupra circulaţiei pe strade şi trotuare".

Din cuprinsul acestor reglementări rezultă obligaţiile conducătorilor de vehicule care trebuiau să cunoască bine străzile şi adresele autorităţilor publice, să circule pe partea neocupata a străzii, să staţioneze numai în locurile fixate, să fie îmbrăcaţi curat şi să nu conducă în stare de ebrietate.

În anul l906, în Monitorul Oficial nr.211 din 19 decembrie, este publicat "Regulamentul poliţiei rulajului şi circulaţiei pe căile publice".

Studiind cuprinsul acestui act normativ, descoperim preocupări demne de toată aprecierea, unele dintre ele constituind demersuri premergătoare ale preocupărilor normative din zilele noastre.

Astfel, "persoanele care merg pe jos nu trebuie să meargă în calea vehiculelor şi a animalelor conduse, ele trebuie să meargă pe acostamente aşa că circulaţia în mijloc să fie liberă".

"La rândul lor conducătorii vehiculelor şi ai animalelor sunt datori de a da semnale călătorilor pedeştri, că se apropie de ei, spre a nu sta în calea lor; semnalele vor fi date cu aparate sonore sau prin strigăte puternice."

Totodată, Regulamentul la care ne referim constituie primul act normativ care prevede norme tehnice pe care trebuie să le îndeplinească autovehiculele precum şi obligaţiile proprietarilor în acest domeniu. Spre exemplu, se stipula că autovehiculele trebuie să fie prevăzute cu frâne puternice cel puţin pe roţile din spate, care să poată fi acţionate de la postul de conducere.

Pentru anumite categorii de autovehicule, proprietarii lor erau obligaţi să le prezinte data la trei luni la organele de circulaţie ale poliţiei pentru verificarea frânelor.

Dacă acestea nu corespundeau din punct de vedere tehnic se lua măsura scoaterii vehiculului din circulaţie. Un an mai târziu, în 1907, dispoziţiile "Regulamentului poliţiei rulajului şi circulaţiei publice a fost completat cu primele dispoziţii referitoare la obligativitatea ca toate persoanele care doresc să conducă autovehicule să posede "brevetul" de şofer, care putea fi obţinut în urma susţinerii unui examen.

Examinarea celor care doreau să obţină permis se efectua de către Prefectura de Poliţie din Bucureşti, care în decembrie 1907 a organizat primele examene. Autorităţile au luat această măsură ca urmare a creşterii îngrijorătoare a numărului de autovehicule care la începutul anului 1908, ajunsese la "impresionanta" cifra de 138 (o sută treizeci şi opt) de automobile.

Introducerea primelor indicatoare de circulaţie pe şosele s-a hotărât la Congresul Internaţional al Drumurilor, ţinut la Paris în anul 1908, la care a participat şi un reprezentant al României şi care a semnat convenţia adoptata.

Cu toate acestea, în România, practic, indicatoarele de circulaţie au fost introduse în anul 1913, când în ţara noastră erau înregistrate 1300 de automobile.

După cum am prezentat, primele examene pentru obţinerea permisului de conducere au fost organizate în decembrie 1907, dar primele cursuri de pregătire a celor care doreau permis de conducere au fost deschise abia în ianuarie 1911 şi s-au finalizat trei luni mai târziu când toţi cei 12 elevi au fost brevetaţi. Examenul a constat într-o probă de viteză pe şosea şi o probă de frânare instantanee în momentul în care examinatorul arunca în fata automobilului aflat in plina viteză, un sac umplut cu paie.

La data de 11 octombrie 1913 a intrat în vigoare, prin publicarea în Monitorul Oficial nr.156, "Regulamentul pentru circulaţiunea autovehiculelor" care prevedea o serie de condiţii pentru admiterea în circulaţie a autovehiculelor.

În conformitate cu prevederile acestui regulament, pentru a fi admis să circule pe drumurile publice din ţară şi din străinătate, orice autovehicul trebuia să fie "recunoscut bun pentru circulaţie" de către o comisie ce funcţiona pe lângă fiecare prefectură de judeţ şi din care trebuia să facă parte "şi un specialist de automobil, de preferinţă membru al Clubului Automobilistic Român".

De asemenea, conducătorul era obligat ca, înainte de plecarea în cursă, să verifice starea tehnică a autovehiculului şi să ia toate măsurile "ca maşinăria să funcţioneze conform celor prescrise în regulament", iar neîndeplinirea acestor obligaţii sau reguli atrăgeau răspunderea penală a persoanelor vinovate.

În afara prevederilor referitoare la starea tehnică a automobilelor, Regulamentul din 1913 aduce noi precizări, unele dintre ele de o deosebită importanţă. Astfel, cu privire la viteza de circulaţie, se prevedea ca "iuţeala cursei trebuie astfel întocmită ca să evite nenorociri şi să nu se împiedice circulaţia". "Pe drumuri puţin acomodate, când e întuneric sau ceaţă mare, la cotitura unei strade, la trecerea peste poduri sau şinele căilor ferate precum şi atunci când mişcarea sau aglomeraţiunile sunt mari, automobilul trebuie să meargă încet şi cu băgare de seamă pentru ca să poată opri în cazurile necesare".

Dacă conducătorul băga de seamă că un cal sau un alt animal are frică de automobil sau sunt în pericol oamenii şi animalele prin trecerea automobilului, atunci automobilul va merge încet de tot .... sau eventual va opri."

Întrucât efectele inexistenţei sau insuficientei reglementări în domeniul circulaţiei rutiere începuseră a-şi face simţită prezenţa, prin creşterea numărului accidentelor şi prin agravarea consecinţelor acestora, în Regulamentul din 1913 au fost introduse precizări noi referitoare la reglementarea circulaţiei şi dirijarea vehiculelor. Au fost precizate sarcini pentru sergenţii de stradă, care aveau obligaţia de a se preocupa mai serios de dirijarea autovehiculelor la intersecţiile din oraşe. Pentru aceasta au fost create şi noi mijloace de dirijare. Spre exemplu, s-a construit un suport metalic în care era fixat un stâlp ce avea la partea superioară o săgeată, manevrată prin rotire de către agentul de stradă indicându-se astfel conducătorilor "liber" sau "stop."

Tot cu titlu de noutate trebuie amintit că în Regulamentul la care facem referire au fost prevăzute primele norme referitoare la depăşire precizându-se că "întrecerile unui alt vehicul se vor face pe partea stângă".

De asemenea, cu privire la viteza de deplasare se prevedea ca "iuţeala mersului automobilelor, tramcarelor şi motoretelor nu va putea fi mai mare de 15 km/ora, în aglomeraţiuni, oraşe şi la trecerea prin sate". Un aspect cu totul nou îl constituie prevederea conform căreia "luptele, întrecerile pe străzile oraşului sunt cu desăvârşire interzise".

La 21 august 1921 intră în vigoare, prin publicarea în Monitorul Oficial nr. 117, "Legea privitoare la circulaţia autovehiculelor" şi Regulamentul de aplicare a acestei legi, care aduce noi precizări în legătură cu condiţiile de bază ale circulaţiei automobilelor.

Acestea se refereau în special la regulile ce trebuie respectate pentru deplasarea în siguranţă pe drumurile publice precum şi la înmatricularea şi controlul stării tehnice al autovehiculelor.

De asemenea, legea prevedea că "viteza maximă cu care automobilele şi celelalte vehicule cu tracţiune mecanică pot circula în oraşe şi în trecerile prin comune va fi de 12 km/ora, adică egal cu trapul cailor; la cotituri, în aglomeraţiuni va fi redusă viteza cu 6 km/ora, adică egală cu pasul pedestrului".

Cu privire la obţinerea permisului de conducere, legea din 1921 precizează că examenul va consta dintr-o probă practică şi o probă orală, din care să rezulte ca solicitantul posedă suficiente cunoştinţe de conducere şi cunoaşte perfect legea, regulamentul şi ordonanţele referitoare la circulaţia automobilelor, teorie elementară de mecanică etc".

Ca urmare a aderării României la Convenţia internaţională pentru circulaţia autovehiculelor (ratificată la 15.05.1929 conform Monitorului Oficial nr.104), încheiată la data de 24 aprilie 1926, are loc, în 1929, o primă armonizare a legislaţiei rutiere române, reflectând concepţii şi realităţi diferite.

Drept urmare, Legea nr.213 / 22.10.1929, publicată în Monitorul Oficial nr.236, privind circulaţia pe drumurile publice, conţinea un număr important de prevederi referitoare la interzicerea circulaţiei vehiculelor care prezentau o stare tehnică necorespunzătoare din punct de vedere al siguranţei circulaţiei rutiere.

Conducerea fără permis eliberat de către autorităţile competente precum şi încredinţarea unui autovehicul spre a fi condus de către o persoană care nu posedă permis, erau considerate, de asemenea, infracţiuni. În cazul constatării recidivei sancţiunea era maximă şi se aplica şi măsura suspendării exercitării dreptului de a conduce, până la emiterea unei hotărâri judecătoreşti.

La data de 10 ianuarie 1931 este publicat "Regulamentul pentru aplicarea legii circulaţiei pe drumurile publice", iar la data de 31 mai 1935 este promulgată "Legea pentru aderarea la Convenţiile pentru unificarea semnalizării rutiere, la regimul fiscal pentru automobile şi la aranjamentul dintre autorităţile vamale".

În anul 1947, la data de 21aprilie, în Monitorul Oficial nr. 90, a fost publicată "Legea supra circulaţiei pe căile publice". În cuprinsul legii au fost prevăzute noi fapte care constituiau abateri de la regimul circulaţiei, au fost definite noi infracţiuni, toate acestea în contextul unei redactări mai clare în comparaţie cu cele anterioare.

Necesitatea unei reglementari mai adecvate realităţilor timpului a condus la adoptarea Decretului nr.296/16.07.1949, publicat în Buletinul Oficial nr. 46, care a abrogat toate dispoziţiile anterioare referitoare la circulaţia pe drumurile publice.

De-a lungul timpului, intensificarea circulaţiei rutiere determinată de creşterea numărului de autovehicule a condus la elaborarea unor noi acte normative tot mai complexe.

........

Actul normativ care este în vigoare în prezent şi reglementează circulaţia pe drumurile publice este Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.195/12.01.2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Acestă ordonanţă a adus numeroase elemente de noutate şi modificări ale reglementărilor, au fost introduse infracţiuni noi, amenzile contravenţionale au fost clasificate pe clase de sancţiuni, s-a hotărât aplicarea punctelor de penalizare, s-au modificat cazurile de suspendare a exercitării dreptului de a conduce, de reţinere a certificatului de înmatriculare şi de imobilizare a autovehiculelor.

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.195/12.01.2002 a fost aprobată prin Legea nr. 49/2006 şi completată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.63/2006, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.792/20.09.2006, care a fost aprobată prin Legea nr.6/2007 şi din nou modificată şi completată prin Ordonanţa Guvernului nr.69/28.06.2007. Majoritatea acestor modificări au fost efectuate ca urmare a condiţiilor în domeniul circulaţiei rutiere în ceea ce priveşte preaderarea, iar apoi aderarea la Uniunea Europeană.

La 23 ian 2003 se emite Hotărârea Guvernului nr. 85, publicată în Monitorul Oficial nr. 58/31.01.2003, prin care s-a aprobat Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice a fost aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1391/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.876/2006.

Regulamentul a fost modificat prin Hotărârea Guvernului nr. 56/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.64/2007, la iniţiativa Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor din cadrul M.I.R.A., fiind modificate condiţiile de susţinere a examenului pentru obţinerea permisului de conducere