Ghidul Serviciilor
Dobos Calin, Doctor Chirurgie Estetica - Galati
inapoi la firma 3072 vizite
Poza Chirurgie faciala
Foto

Liftinguri facialeFata si expresiile sale ofera de obicei prima impresie, trimite mesaje legate de emotii, sanatate, vitalitate si varsta. In timp, fata si trasaturile ei se schimba, iar oamenii arata ca si cum ar arata obositi, furiosi, tristi sau mai batrani decat se simt. Fata este compusa din straturi de piele, muschi si grasime care sunt asezate deasupra oaselor faciale. La fel ca un elastic care a fost intins peste limitele normale, si tesuturile de la nivelul fetei se slabesc de-a lungul timpului, pierzandu-si elasticitatea si pozitionarea ferma si tinereasca. Imbatranirea faciala apare ca raspuns la deteriorarile produse de soare si datorita gravitatiei, odata cu trecerea timpului. Ca urmare, pielea isi pierde din structura si elasticitate devenind laxa. In plus, depozitele de grasime, care in mod normal dau fetei un aspect plin si rotunjit, migreaza in jos si sunt consumate, creand zone goale. In combinatie, aceste schimbari creaza riduri adanci, cearcane si piele lasata, in portiunea mijlocie si inferioara a fetei. Schimbari incep sa apara si la nivelul sprancenelor sau pe frunte cu formarea ridurilor fruntii si intre sprancene.

 

Liftingul centro-facial 3DSchimbarile de la nivelul mijlociu apar mai devreme decat cele de la nivelul inferior.

 

Lasarea pometilor e primul semn e trecere a timpului, de aceea acest tip de lifting e foarte frecvent la tineri intre 25-45 de ani!

O operatie de lifting facial dureaza aproximativ 2-3 ore, in functie de amploarea interventiei (mai mult daca se face si injectare de grasime in fata, santuri sau pometi). Operatia va fi efectuata sub anestezie generala, in care sunteti adormita.Sunt mai multe tehnici, iar chirurgul va va explica ce se potriveste situatiei d-voastra.Scopul operatiei este sa ridice obrazul din portiunea mijlocie a fetei, sa il repozitioneze mai sus, ascendent, prin aplicarea unor fire speciale resorbabile sau a unor mici implante resorbabile cu dinti, care ajuta mentinerea pometilor in noua pozitie. Tot cu aceasta ocazie se poate face si interventia pentru pleoape inferioare, injectare de acid hialuronic sau grasime in obraji si santuri nazo-geniene. 

 

Lifting facial inferior (clasic)Totusi schimbarile care afecteaza treimea inferioara a fetei sunt cele mai evidente: adancirea santurilor in obraji si in jurul gurii, piele cazuta in exces la nivelul obrajilor, liniei mandibulei si gatului. Adesea efectuat la persoanele cu varste mai mari de 45 de ani, liftingul facial inferior poate ajuta la reducerea aspectului ridurilor adanci si a pielii lasate de la nivelul mandibulei si gatului, prin redarea fermitatii si aspectului tanar.Daca incizia e situata doar in jurul urechii e un minilifting. Daca se prelungeste in par -in sus si inspre ceafa- e vorba de un lifting complet, mare. Dupa aceea se ridica pielea si/sau muschii superficiali ai mimicii – SMAS, se ascensioneaza, se fixeaza cu fire speciale resorbabile sau cu mici implante resorbabile cu dinti, iar excesul de piele este indepartat. Daca se face si un lifting al gatului, o mica incizie pe partea inferioara a barbiei este necesara. Se tensioneaza pielea si muschii de aici si se poate sculpta grasimea in exces.Interventia dureaza 2-3 ore in functie de amploarea ei, si se face cat timp dormiti.

 

Liftingul frontal In timp, datorita contractiilor muschilor frontal, corrugator si procerus, liniile si ridurile din regiunea fruntii devin tot mai evidente, iar sprancenele par sa fi coborat. Un lifting de frunte reduce sau elimina ridurile, si poate sa ridice sprancenele, dand un aspect mai tineresc portiunii superioare a fetei, obtinand rezultate care va fac sa aratati cu pana la zece ani mai tanara.Desi sunt mai multe tehnici cea mai eficienta si comuna implica efectuarea unei incizii care se intinde intre cele doua urechi de-a lungul regiunii coronare a capului. Operatia implica indepartarea pielii in exces, cazute, la fel ca si intreruperea activitatii si functiei muschilor. Apoi se fixeaza tesuturile in noua pozitie, cu fire speciale resorbabile sau a unor mici implante resorbabile cu dinti.Interventia dureaza 1-2 ore in functie de amploarea ei, si se face cat timp dormiti.  

 

Liftingul temporal  Se practica pentru a ridica partea externa a sprancenelor. Inciziile sunt in pielea acoperita de par a capului, deasupra urechilor. La tineri nu e nevoie si de indepartarea pieleii (nefiind in exces), ci doar de rearanjarea tesuturilor in sens ascendent. Dureaza 1 ora si se face cat timp dormiti, pentru confortul d-voastra.Exista tehnici mai vechi, in care se scoate piele de deasupra sprancenelor pentru a la mai ridica. Nu vad ratiunea pentru care sa facem cicatrici pe fata, deasupra sau in sprancene (vizibile), cand putem sa le ascundem in par!! 

 

Implantele facialeSe aplica pentru a reface volumul unei zone a fetei. Cel mai frecvent la pometi si barbie. Sunt din silicon, uneori modelabil.Interventiile se pot face si in anestezie locala, dureaza pana la 1 ora,  iar principiul e sa se creeze un buzunar in zona de interes, deasupra unei zona osoase, unde sa se puna implantul.Rezultatul e de marire a reliefului, umplere si usoara ascensiune a tesuturilor din aria de aplicare. 

 

Liftingul endoscopic La un moment dat metoda endoscopica a facut furouri, in speranta ca vindecarea va fi mai rapida datorita inciziilor mai mici. Dar chiar daca se fac incizii mici, ridicarea pielii si/sau a muschilor se face tot pe aceeasi suprafata! Adica e acelasi traumatism operator, si doar scurtarea inciziilor cu 2-3 cm nu face vindecarea mai rapida! In timp s-a dovedit ca nu aduce beneficii, iar metoda e limitata doar la cazurile care nu au exces de piele care trebuie eliminat. Chiar si in aceste cazuri se poate face interventie, fara endoscop, pentru ca ridicarea a 5 cm de piele se face perfect sub privire directa! Endoscopul ramane un instrument foarte util in chirurgia mare cand doar prin 3 incizii mici se patrunde in zona tinta si se rezolva problema, fara a taia tot abdomenul, si a expune nenumarate organe si tesuturi inutil. 

 

Postoperator Se aplica la final bandaje sau un fel de masca faciala, cu rol de compresie pentru a facilita vindecarea, si care asigura comfort si suport pe masura ce va vindecati. Durerile sunt minime sau absente si cedeaza la calmante obisnuiteCa in cazul oricarei operatii chirurgicale, veti experimenta discomfort, umflaturi si vanatai ale fetei si in jurul ochilor. Daca au fost aplicate tuburi de drenaj se vor indeparta la o zi de la operatie. Firele se scot cam la sapte zile. Desi va veti simti suficient de bine pentru a va intoarce la munca in aproximativ o saptamana, evitati activitatile fizice pentru cel putin doua sau trei saptamani, pentru a-i permite corpului sa se vindece.Este important sa realizati ca veti avea cicatrici permanente, totusi ele sunt ascunse in par sau in santurile naturale ale fetei.Veti incepe sa observati rezultatele operatiei foarte curand dupa. Rezultatele vor deveni evidente in doua pana la trei saptamani. Cum toate persoanele au o rata diferita de vindecare, rezultatul final va continua sa se dezvolte in urmatoarele luni. Liftingurile faciale nu poate fi folosit impotriva liniilor fine si a neregularitatilor de culoare si textura a pielii, care necesita tratamente speciale. Desi un lifting facial nu poate opri procesul de imbatranire, el poate reduce semnificativ aspectul pielii lasate de la nivelul fetei si gatului, redand un aspect tineresc in anii ce vor urma.Doctorul va va ajuta sa decideti care procedura este cea mai potrivita pentru dumneavoastra, si daca alte interventii ca operatia la pleoape sau rejuvenarea pielii ar produce o reintinerire faciala globala.

 

Mobil   |   Web   |   Anuntul Telefonic
Copyright © GHIDUL SERVICIILOR 2024
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.