Ghidul Serviciilor
Dr. Dragus-Clinica Stomatologica- Bucuresti
inapoi la firma 347 vizite
Poza Ortodontie
Foto

Ortodontie – Ortodontia a aparut inca din 1880 ca ramura a stomatologiei si studiaza metodele de indreptarea a dintilor.

Tratamentul ortodontic ajuta la largirea si pozitionarea corecta a maxilarului si a mandibulei, precum si la alinierea dintilor.

Tratamentele ortodontice au in vedere mentinerea sanatatii dintelui pe termen lung. Fiecare interventie (aparate ortodontice, corectarea malocluziilor etc.) ia in considerare posibilele evolutii dentare ale pacientului si preventia altor iregularitati dentare.

 

Ortodontie – Ce tratam

 

Exista mai multe tipuri de anomalii dentare care pot fi tratate cu ajutorul aparatelor dentare. Printre acestea se numara ocluzia deschisa, malocluzie, tremele dentare, inghesuirea dintilor si problemele de estetica dentara.

 

Ortodontie – De ce sa facem tratamente ortodontice

 

Tratamentul ortodontic are mai multe avantaje. Printre acestea se numara o mai buna igiena orala – dintii se pot curata mult mai bine atunci cand sunt aliniati.

Astfel, dintii corect aliniati prezinta un risc mai mic de carii, probleme parodontale, uzura accelerata sau alte complicatii. Dintii strambi pot afecta fizionomia, dar si vorbirea sau muscatura. Un aspect estetic placut la nivelul fetei si o durabilitate mai mare in timp a dintilor sunt alte doua beneficii majore.

 

Ortodontie – Cui se adreseaza

 

Tratamentul ortodontic se poate aplica atat la adulti cat si la copii, diferenta fiind ca la copii se trateaza mult mai repede fata de adulti.

Consultand un ortodont, puteti preveni multe potentiale probleme pe termen lung ale copilului dvs. . Prima vizita ar trebui sa aiba loc in jurul varstei de 7 ani, pentru a se putea dirija eruptia corecta a danturii permanente care are loc in jur de 11 ani.

 

Ortodontie – Pasi premergatori

 

Inaintea unui tratament ortodontic se recomanda un dosar de imagistica pentru ca medicul ortodont sa poata face o cefalometrie. Deasemenea, este necesara realizarea unei condilografii pentru a vedea starea articulatiilor temporo-mandibulare (sau eventuale disfunctii cranio-mandibulare) inainte de inceperea unui tratament ortodontic. Aceasta deoarece pacientii cu probleme ortodontice sunt cei mai predispusi, in urma unui tratament ortodontic incomplet, la probleme articulare si dezechilibrarea sistemului cranio-mandibular.

Condilograful inregistreaza miscarile de dinamica ale mandibulei si ofera informatii exacte legate de pozitia discurilor articulare in cele doua articulatii temporo-mandibulare.

Medicul ortodont impreuna cu specialistul gnatolog realizeaza un plan de tratament individualizat in functie de problemele dentare si scheletale pe care le prezinta pacientul. Scopul este ca la finalul tratamentului ortodontic sa existe un echilibru intre ATM-uri, dimensiunea verticala de ocluzie si ocluzia dentara (modul in care calca dintii inferiori pe cei superiori).

 

Ortodontie – Tipuri de aparate ortodontice

 

Aparatele dentare fixe sunt preferabile celor mobile, intrucat nu pot fi indepartate decat de medic, fiind mult mai eificiente.

Nu trebuie sa va fie frica de aparatele dentare fixe, acestea au devenit in prezent din ce în ce mai discrete. La Clinica Dr. Dragus propunem aparatele ortodontice autoligaturate din safir, ceramica si metal.

Aparatul dentar cu brackets autoligaturati este cel mai eficient dintre ele, deoarece anomaliile dentare se pot rezolva intr-un timp mult mai scurt, activarile se pot face la 3-4 saptamani si eficienta rezolvarii anomaliei creste.

Pe fiecare dinte de pe arcada se lipeste un bracket, pe care se fixeaza apoi un arc vestibular pentru fiecare arcada. Bracketii impreuna cu arcul vestibular ghideaza vectorii fortelor pentru deplasarea dintilor prin ligaturi elastice.

 

Ortodontie – Aparate din safir, ceramica sau metal?

 

Aparat ortodontic autoligaturat din safir – cea mai moderna optiune de aparat dentar, putin vizibil, confortabil si cu rezultate deosebite. Bracketii sunt confectionati din cristal de safir, material cu proprietati deosebite. Astfel, acesta este mai dur decat ceramica sau metalul, fiind insa transparent, ceea ce il face greu detectabil chiar si de aproape. De asemenea, un aparat dentar din safir este mai confortabil decat unul din ceramica sau metal (acesta din urma putand cauza reactii alergice).

Aparat ortodontic autoligaturat din ceramica – este o varianta mult mai estetica decat un aparat din metal. Ceramica – de culoarea danturii sau transparenta – asigura un plus de confort si un aspect placut. Un astfel de aparat este mai usor de curatat, nefavorizand acumularea placii si a tartrului. Desi eificient, este insa si mai fragil, astfel ca nu se foloseste pentru molari. Din acelasi motiv pe durata purtarii unui astfel de aparat dentar este recomandat sa evitati alimentele dure.

Aparat ortodontic autoligaturat din metal – cele mai accesibile ca pret. De mentionat ca sunt totodata cele mai eficiente in cazuri oricat de complicate. Aparatele metalice sunt mai mici decat cele ceramice, dar pot duce la demineralizarea smaltului si favorizeaza cariile si depunerea placii.

 

Ortodontie – Cat dureaza un tratament ortodontic

 

In functie de anomaliile dento-maxilare ale fiecarui pacient, aparatul dentar poate fi purtat intre 6-18 luni.

La copii aceste probleme dentare se rezolva intr-un timp mult mai scurt daca parintii ii aduc in perioada de dentitie mixta (6-12 ani).

 

Ortodontie – Igiena aparatelor dentare

 

Pe durata purtarii unui aparat dentar trebuie sa respectati reguli de alimentatie si igiena pentru a evita problemele. Astfel, este recomandat sa evitati alimentele dure, crocante cum ar fi alunele sau nucile, dar si cele bogate in zahar. Sucul de fructe si bauturile carbogazoase au consecinte negative asupra smaltului. De asemenea, trebuie sa renuntati la alimentele lipicioase, care s-ar putea prinde de aparat.

 

Reguli de igiena:

 

Periajul amanuntit al dintilor este obligatoriu de cel putin 3 ori pe zi (dupa fiecare masa si gustare), foloseste o periuta cu peri moi timp de cel putin 3 minute. Nu uita de ata dentara, de apa de gura si folosirea dusului bucal in conformitate cu recomandarile medicului. Nerespectarea acestor reguli poate avea consecinte neplacute, astfel ca poti ajunge in situatia in care aparatul fie nu functioneaza corespunzator, fie trebuie indepartat pentru tratarea afectiunilor aparute.

Mobil   |   Web   |   Anuntul Telefonic
Copyright © GHIDUL SERVICIILOR 2024
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.