Alpinăriile şi rocăriileRocile pot determina caracterul special al unui tip de grădină, în general de mică întindere -grădina alpină. De obicei, alpinăriile nu sunt de sine stătătoare, ci ele reproduc la scara mică peisaje cu roci care sunt asociate cu vegetaţie specifică, sugerând o scenă montană dintr-o anumită zonă geografică. Pentru un alpinariu, microrelieful constă în coline inegale şi văi, permiţând realizarea de compoziţii etajate, care pot cuprinde şi un izvor sau o cădere mică de apă, continuată cu un pârâiaş (apa poate fi recirculată prin pompare). O atenţie deosebită se acordă armoniei în volumetria ansamblului şi poziţionării rocilor.Inegalitatea reliefului este însoţită de cea a maselor stâncoase: în alpinăriile mici, cel puţin o piesă sau un grup de roci trebuie să domine compoziţia. Se iau în considerare principiile enunţate mai sus: folosirea pietrei de aceeaşi natură sau înrudită, dispunerea după mărime şi formă pe diferite cote ale amenajării. În grădina alpină se prevăd poteci în trepte sau în serpentină pentru accesul pe pante, iar pe cotele joase, alei înguste, toate realizate din lespezi necioplite; aleile pot fi acoperite cu criblură din acelaşi fel de piatră.

Pentru stabilitatea ansamblului, rocile aparente se încastrează în pământ, puţin în contrapantă, neregulat etajate; diferitele niveluri decalate se sprijină unele pe altele şi chiar se consolidează cu beton. De asemenea, se are în vedere înclinarea în contrapantă a feţei superioare a rocilor care susţin volumele de pământ destinate plantelor, în scopul receptării apei din precipitaţii pentru prevenirea eroziunii. Spaţiile şi nişele pentru plantarea vegetaţiei, dispuse în trepte, se umplu cu pământ fertil de textură nisipoasă, aşternut pe un substrat drenant. Grosimea necesară a stratului de pământ este de cel puţin 40-50 cm pentru arbuşti şi 20-30 cm pentru plante erbacee.