Osteoporoza este ’o boala scheletica ce se caracterizeaza printr-o masa osoasa scazuta si prin deteriorarea arhitecturii tesutului osos, avand drept consecinte cresterea fragilitatii osoase si susceptibilitatea la facturi’.
Osteoporoza este determinata fie de cresterea resorbtiei osoase, fie de scaderea ratei de formare a osului (tesutul osos este intr-un permanent proces de remodelare, intre activitatea litica si cea de sinteza existand un echilibru dinamic, pana la un moment dat, modulat de factori interni si externi, ale caror modificari duc la perturbarea balantei intre resorbtie si formare).
Principalii factori implicati in evolutia masei osoase sunt cei genetici si cei de mediu (alimentatia,exercitiul fizic,fumatul, consumul unor medicamente, greutatea corporala).
Factorii de risc pentru osteoporoza sunt neinfluentabili (genetici, menarha tarzie, menopauza precoce) si factori ce pot fi influentati (alimentatia, stilul de viata, eventuale cauze secundarea ale bolii).
Din punct de vedere etiologic, osteoporoza este primara (nu se recunoaste o cauza definita, fiind considerata de involutie) si secundara (cauzata de prezenta unei alte boli-endocrine,hematologice, digestive, reumatismale sau a unei medicatii in administrare cronica).
Osteoporoza primara se clasifica in osteoporoza de tip I (apare frecvent la femei dupa menopauza si predispune la fracturi si tasari vertebrale) si osteoporoza de tip II (poate afecta ambele sexe, induce frecvent fracturi de sold).
Persoanele cu osteoporoza prezinta rahialgii dorso-lombare (accentuate la efortul de incarcare, pozitii monotone prelungite, diverse activitati casnice), tulburari de statica si dinamica vertebrala,reducerea inaltimii, diminuarea fortei musculare, tulburari de echilibru si mers. Confirmarea diagnosticului clinic prezumtiv se realizeaza cu ajutorul unor investigatii paraclinice (determinarea densitatii minerale osoase, radiografie, biopsie osoasa, determinarea unor markeri biologici), cea mai folosita fiind determinarea densitatii minerale osoase la nivelul coloanei lombare si femurului prin absorbtiometria bifotonica cu raze X (DXA).
Tratamentul osteoporozei are un caracter profilactic (masuri igieno-dietetice si terapie de substitutie hormonala) si unul curativ ce vizeaza combaterea durerii , cresterea densitatii minerale osoase, imbunatatirea calitatii osului, reducerea susceptibilitatii de fracturare.Toate aceste obiective se obtin prin medicatie (antiinflamatorie, antialgica, antiresorbtiva,osteoformatoare),interventie ortopedico-chirurgicala (in cazul unor diformitati ale coloanei vertebrale si persistenta unei dureri severe rezistenta la terapia conservatoare se practica vertebroplastia) si recuperare medicala. Prin tratamentul fizical antialgic (curenti de joasa si medie frecventa, ultrasunete,unde scurte, campuri magnetice de joasa frecventa, biostimularea LASER) se realizeaza ruperea cercului vicios intre durere-imobilizare-cresterea resorbtiei osoase-accentuarea demineralizarii-din nou durere, specific acestei patologii, iar prin kinetoterapie se obtine cresterea densitatii minerale osoase, dar se urmaresc si corectarea posturii si aliniamentului corpului, cresterea de forta si rezistenta musculara, reeducarea echilibrului si coordonarii, reeducarea respiratorie, antrenamentul la efort.
Este important de inteles ca osteoporoza poate fi prevenita, ar putea deveni chiar un concept istoric daca s-ar realiza o educatie sanitara adecvata cu privire la imperiozitatea obtinerii unei mase osoase maximale inainte de instalarea menopauzei, prin indepartarea factorilor de risc,kinetoprofilaxie, adoptarea unui nou stil de viata.
