Bună, eu sunt Copilăria

Ce bucurie să te reîntâlnesc! Ce-ai mai crescut! Însă privirea ţi-a rămas la fel. Încă mai licăre?te în ea amintirea mea, acolo, undeva, adânc ascunsă… Să ne prezentăm. Deşi ne cunoaştem de mult, probabil m-ai uitat. Eu sunt Copilăria, sunt Bucuria, sunt Veselia şi Mirarea, sunt Jocul şi Prietenia. Sunt toate acestea la un loc şi fac parte din amintirile tale. Din dorurile tale. Iar tu eşti... Cutare, om mare. Încântată!

Vreau să-ţi abat puţin gândurile de la griji şi să te port pe un tărâm uitat. Tărâmul unde orice lucru îţi vorbeşte şi-ţi istoriseşte povestea lui, dacă te aşezi să-l asculţi. Locul unde culorile se joacă în mii de forme şi dau viaţă zâmbetelor şi sclipire ochilor. Nu am înţeles niciodată de ce oamenii părăsesc acest loc când cresc...

De asta şi sunt aici. Să te conving că atunci când creşti nu înseamnă că trebuie să renunţi la a mai fi copil. Când ajungi mămică, tătic sau bunică, bunic, unchi, mătuşă sau pur şi simplu om mare care ştie cum se descuie o uşă, nu trebuie să-ţi abandonezi simţul de poveşti-receptor. Căci în acest simţ stă toată magia copilăriei.

În cazul în care nu ştiai că ai acest simţ, te rog verifică. Pune-ţi mâna la tâmplă şi coboară încet către ureche. Aha, vezi? E antena receptoare de poveşti. Ce descoperire, nu-i aşa? Cât suntem copii, aceasta funcţionează perfect, însă cu cât creştem, zgomotul, graba şi grijile fac să se diminueze şi chiar să dispară capacitatea de receptare a poveştilor.

Dar poveştile, poveştile cuvintelor, poveştile imaginilor, au o menire mai preţioasă ca orice altceva din lumea asta… Să crească frumos sufletul şi imaginaţia copiilor. De aceea, drag om mare cu antene receptoare de poveşti… alege cu grijă. Dăruieşte copiilor poveşti scrise în cuvinte alese şi învăţături sănătoase. Alege-le poveşti cu ilustraţii curate, cultivate. Alege-le cărţi care să le hrănească pofta pentru frumos, cunoaştere şi artă…

Păstrează-le fără întinare antenele de poveşti receptoare.

Pe curând,

Copilăria