In 1953 avea premiera la Paris, intr-un mic teatru de avangarda, Asteptandu-l pe Godot. Imensa popularitate pe care piesa a castigat-o in cativa ani avea sa usureze nasterea unui nou tip de teatru. Creatorii lui – Samuel Beckett, Eugène Ionesco, Arthur Adamov, Harold Pinter etc. – doreau sa spulbere conventiile dramatice, nu erau interesati de realismul psihologic, dar ii preocupa neputinta de a ne intelege unii pe altii. Si, pentru ca fenomenul trebuia sa poarte un nume, i l-a dat Martin Esslin in 1961 scriind aceasta carte deschizatoare de drumuri despre autorii care au dramatizat absurdul conditiei umane.Intrebarile lor despre cautarea sensului sunt si astazi, in mileniul III, la fel de provocatoare si la fel de necesare ca la momentul in care vagabonzii lui Beckett au fost vazuti prima data asteptand sub un copac un binefacator misterios, care nu are sa vina niciodata. Teatrul absurdului ramane aceeasi lucrare de referinta, obligatorie pentru oricine studiaza teatrul.