AM TRAIT INTR-UN MIC TEATRU MARE,de Alexandra Davidescu
Alexandra Davidescu a făcut parte din echipa care a pus bazele Teatrului de Păpuşi Craiova, alături de Horia Davidescu, Eustaţiu Gregorian şi alţii. În acest volum, actriţa îşi spune povestea acestei insituţii aşa cum a fost trăită, aşa cum a fost simţită. De la poveşti de familie, până la turneele în străinătate, de la poveştile „din culise” până la succesele naţionale şi internaţionale, de la oamenii (actori, regizori, scenografi, cronicari) care au avut de-a face cu Păpuşile craiovene şi până la instituţiile de ieri şi de azi, totul este pus în care după logica memoriei afective. O istorie personală a unei instituţii craiovene, multe fotografii-document, o scriitură a unui om motivat doar de a duce la un final fericit orice construieşte