Ghidul Serviciilor
Elvetia - Ambasada Confederatiei Elvetiene In Romania
inapoi la firma 12302 vizite
Poza Conditii de calatorie
Foto

Condiţii de intrare şi regim de şedere

Începând cu data de 1 iunie 2009, conform Acordului de liberă circulaţie UE – Elveţia, cetăţenii români nu au nevoie de viză.

Intrarea în Elveţia este permisă cu paşaportul sau cartea de identitate valabile cel puţin 6 luni de la data intrării pe teritoriul Elveţiei.

Pot beneficia de libera circulaţie în Confederaţia Elveţiană:

Dacă doriţi să rămâneţi în Elveţia mai mult de 3 luni, aveţi nevoie de o autorizaţie de şedere care este eliberată de autoritatea locală competentă. Nu omiteţi faptul că, în această situaţie, trebuie să vă anunţaţi şederea în Elveţia la autorităţile cantonale în termen de cel mult 40 de zile calendaristice.

Pentru verificarea condiţiilor particulare de intrare si şedere prevăzute de legislaţia elveţiană, vă recomandăm consultarea informaţiilor oficiale furnizate de autorităţile elveţiene:

Siguranţă şi criminalitate

Elveţia este o ţară cu un nivel de criminalitate scăzut.

Infracţiuni minore de tipul furtului din buzunare, înşelăciunilor sau furtului din maşini pot apărea în zone aglomerate.

Recomandări generale:

În cazul unor incidente care afectează siguranţa persoanei sau a bunurilor, vă recomandăm contactarea celui mai apropiat birou al poliţiei. În cazul pierderii paşaportului românesc, se recomandă sesizarea neîntârziata atât a biroului local de poliţie, cât şi a Ambasadei României la Berna.

În cazul unor incidente grave (accidente, tâlhării), care necesită intervenţia imediată a autorităţilor elveţiene, trebuie apelate următoarele numere de urgenţă:

Sistemul medical 

Asigurarea medicală este obligatorie în Elveţia.

Vă recomandăm să încheiaţi o asigurare medicală de călătorie şi de viaţă, pentru întreaga durată a deplasării.

Dacă vă îmbolnăviţi sau aveţi un accident pe durata unei şederi temporare în Elveţia, formularul E112 sau Cardul european de asigurări sociale de sănătate vă va da acces la îngrijirile medicale necesare.

Acest Card vă va permite să primiţi asistenţa medicală necesară în timpul şederii dumneavoastră temporare în Elveţia.

Mai multe detalii găsiţi la adresele : www.cnas.ro   şi  www.ceass.ro.

Este bine ca asigurarea medicală suplimentară să fie valabilă în toate ţările. În baza unei asemenea asigurări, facultative, aveţi acces la serviciile de urgenţă atât din sistemul public de sănătate, cât şi din cel privat (în funcţie de tipul poliţei de asigurare). La încheierea unei asemenea asigurări verificaţi coordonatele partenerului societăţii de asigurare în ţara de destinaţie şi de tranzit.

Vă recomandăm să vă încheiaţi, înainte de plecare, o asigurare de călătorie. Aceasta are valabilitate în toate ţările şi poate să acopere de la riscurile de bază (îmbolnăviri, accidente, urgenţe stomatologice, repatriere sanitară sau în caz de deces) până la toate riscurile de călătorie, inclusiv pierderea/ furtul/ deteriorarea bagajelor, anularea plecării în străinătate, falimentul companiei aeriene etc.

Asigurarea de viaţă s-a dovedit benefică pentru familiile celor decedaţi în urma unor accidente sau din motive de boală.

În cazul în care sunt necesare servicii medicale, trebuie luată în primul rând legătura cu agentul sau partenerul elveţian al societăţii de asigurări care a încheiat poliţa. Acesta va indica unitatea sau unităţile medicale care pot furniza serviciile medicale pe baza poliţei de asigurare. Serviciile medicale sunt prestate în conformitate cu clauzele prevăzute în poliţa de asigurare.   

Reglementări vamale 

Regulamentul vamal elveţian conţine reglementări similare cu cele ale statelor membre ale Uniunii Europene.

Limitele cantitative pentru anumite produse sunt: ţigări 200 bucăţi; 1 litru băuturi alcoolice; cadouri/suveniruri în valoare de maxim 200 CHF; alte obiecte în valoare de maxim 100 CHF.

Regimul medicamentelor 

Drogurile de orice tip şi substanţele dopante sunt interzise atât la intrarea în Elveţia, cât şi la ieşire. Turiştii pot avea asupra lor medicamentele uzuale, pentru stricta necesitate personală.

Regimul animalelor de companie 

Este permisă intrarea animalelor de companie (câini şi pisici), dacă acestea sunt însoţite de un certificat de origine şi de sănătate conţinând datele de identitate ale animalelor şi proprietarilor şi care atestă că animalele sunt sănătoase şi vaccinate antirabic.

Serviciile medicale suplimentare, neacoperite de poliţa de asigurare, vor fi achitate în mod individual de beneficiar.

 

Sursa:www.mae.ro

Mobil   |   Web   |   Anuntul Telefonic
Copyright © GHIDUL SERVICIILOR 2024
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.