Ghidul Serviciilor
Elveto Dent-Clinica Stomatologica- Bucuresti
inapoi la firma 829 vizite
Poza Coroane Dentare
Foto

Lucrari protetice care acopera zona vizibila a dintilor, pe care o restaureaza si ii confera functionabilitatea si ii reface structura, coroanele dentare sunt indicate de catre stomatologi in afectiuni ale dintilor precum: fracturile dentare, cariile mari care afecteaza mult coroana dentara si cele care ating camera pulpara, ocluzie incorecta, leziune cauzate de bruxism (scrasnitul dintilor), uzura s.a.m.d. Mai mult de atat, coroana dentara se poate recomanda si din motive ce tin de estetica. In practica stomatologica sunt recomandate coroane dentare lucrate dintr-o gama variata de materiale, in functie de necesitatile fiecarui individ.

In oferta clinicii de stomatologie Elveto Dent regasim urmatoarele tipuri de coroane dentare:

Coroana dentara acrilica (provizorie). Acrilatul este un material pe care specialistii in stomatologie il folosesc doar provizoriu, pe perioade scurte de timp, deoarece este binecunoscut faptul ca poate provoca reactii alergice si inflamatorii la nivelul tesuturilor gingivale. Unei astfel de coroane dentare nu ii este necesar scheletul de sustinere deoarece aceasta va trebui sa reziste doar pana la definitivarea lucrarii. Avantajul coroanelor acrilice consta in pretul mic.

Coroana dentara metalica. De regula, astfel de coroane sunt recomandate persoanelor cu maxilare puternice, considerandu-se ca orice alt tip de coroana decat acesta, ar putea fi deteriorat prin masticatie. Sunt, de asemenea, recomandat de plasat in zone mai putin vizibile, posterioare, pe dinti mai putin afectati. Avand in vedere ca in realizarea lor sunt folosite aliaje pe baza de crom, sunt deosebit de rezistente si durabilitatea este mare, insa din punct de vedere estetic exista minusuri deoarece sunt foarte vizibile. Desi sunt ieftine, persoanele pentru care estetica este importanta, le evita.

Coroana dentara metalo-acrilica. Un alt tip de coroana dentara care in ultimii ani si-a pierdut din popularitate, dat fiind faptul ca necesita o munca laborioasa atunci cand sunt lucrate si pentru ca, in timp, se ingalbenesc si tocesc. Pretul ramane totusi un avantaj.

Coroana dentara metalo-ceramica. Indiferent ca sunt folosite ca suport pentru metale nobile, precum aurul, argintul sau paladiul, sau ca suport pentru metale comune, precum aliajele metalice speciale, coroanele metalo-ceramice sunt foarte rezistente, estetice, ofera o protectie deosebita dintilor, au un aspect natural si pot fi lucrate in culori potrivite pentru fiecare pacient in parte.

Coroana dentara integral ceramica. Modul de realizare implica presare, ardere sau frezare computerizata, asadar o tehnologie inalta si specialisti competenti. Pentru astfel de coroane se opteaza in primul rand pentru estetica pe care o pot oferi, de astfel sunt cu precadere recomandate pentru restaurari estetice pentru dintii anteriori. Un alt avantaj al coroanei integral ceramice este dat de biocompatibilitatea pe care o are.

Coroana dentara zirconiu. Zirconiul utilizat pentru realizarea acestor coroane dentare este prelucrat computerizat CAD-CAM. Acest material care a revolutionat stomatologia are o duritate asemanatoare cu cea diamantului. Astfel de coroane se apropie deosebit de mult de aspectul natural al dintilor (practic, foarte greu se poate vedea diferenta dintre un dinte natural si coroana de zirconiu) si au o durabilitate mare in timp.

Tarife Coroane Dentare

Mobil   |   Web   |   Anuntul Telefonic
Copyright © GHIDUL SERVICIILOR 2024
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.