Pe parcursul celor patru săptămâni, activitatea „ limba engelză pentru copii” a avut un program diversificat, atractiv şi flexibil.
Respectănd nevoia de joc şi de mişcare, utilizănd tocmai aceste metode, copii au învăţat multe cuvinte de bază ale limbii engleze.
Programul a fost construit pe teme diverse în concordanţă cu interesele copiilor, dat fiind că am avut alternativ grupe de copii de vârsta grădiniţei şi grupe de copii din clasele primare.
A fost o revelaţie munca cu ei, pentru că sunt foarte receptivi în cea ce priveşte învaţarea unei limbi, iar temele s-au dovedit a fi tocmai perfecte pentru a îndeplini scopul propus, acea de a învâţa lor cât mai multe cuvinte şi expresii în engleză.
Finalul programului a fost un concurs din exerciţii legate între ele, cea ce a stîrnit agitaţie mare între copii.
Unul dintre aceste jocur a fost „jocul piraţilor”, unde copii trebuiau să caute indicii.
Fiecare conţinea o întrebare, la care râspunsul dat corect, şi de la sine înţeles în limba engelză, le ducea pe copii cu un pas mai aproape de comoară.
Cu aceste probe se putea evalua eficacitatea orelor şi rezultatele obţinute la fiecare copil în parte, cea ce au fost expresiv de bune.