Ghidul Serviciilor
Directia Pentru Evidenta Persoanelor Si Administrarea Bazelor De Date
inapoi la firma 3848 vizite
Poza Stare civila
Foto

 1. Înscrierea de mentiuni privind schimbarea numelui și/sau prenumelui, primite din străinatate       

Inscrierea de mentiuni privind schimbarea numelui si/sau prenumelui primite din strainatate      

În conformitate cu prevederile art. 47 din Legea nr. 119/1196 cu privire la actele de stare civila, republicata, „Modificarile intervenite în statutul civil al cetatenilor romani aflati în strainatate se înscriu de ofiterul de stare civila prin mentiune pe marginea actelor de stare civila, cu aprobarea Directiei pentru Evidenta Persoanelor si Administrarea Bazelor de Date.

Înscrierea acestor mentiuni se face în baza cererilor adresate misiunii diplomatice sau oficiului consular de cariera al României acreditat în statul de resedinta, sau primariei care are în pastrare actele sale de stare civila ale solicitantilor.

Cererea va fi însotita de urmatoarele documente:- documentul de schimbare a numelui si/sau prenumelui, emis de autoritatile straine, în original si copii (o copie va ramâne la   cerere si câte o copie la fiecare din certificatele ce urmeaza a fi schimbate);- traducerea legalizata a documentului, în original si copii (o copie va ramâne la cerere si câte o copie la fiecare din   certificatele ce urmeaza a fi schimbate); traducerea se va face la un notar public din tara, la misiunea diplomatica ori oficiul   consular de cariera al României din tara de resedinta a solicitantului sau la un notar strain, în acest din urma caz trebuind   sa fie aplicata Apostila, conform Conventiei cu privire la suprimarea cerintei supralegalizarii actelor oficiale straine, adoptata   la Haga la 05.10.1961, la care România a aderat prin O.G. nr.66/1999, aprobata prin Legea nr.52/2000, cu modificarile si   completarile ulterioare;- certificatul de nastere si/sau casatorie al persoanei pentru care se solicita înscrierea mentiunii, în copie;- pasaportul strain, în copie;- pasaportul românesc, daca este cazul, în copie;

Cererea de înscriere a mentiunii se poate face în nume propriu sau prin împuternicit cu procura speciala. Procura va fi data la un notar public din tara, la oficiul consular de cariera al României din tara de resedinta sau la un notar din strainatate, dar care sa aiba aplicata Apostila conform Conventiei de la Haga din 1961. În procura este necesar sa se faca referire, în mod expres, la faptul ca persoana împuternicita îi reprezinta pe solicitanti, atât în vederea depunerii documentelor, pentru înscrierea mentiunii, cât si a ridicarii noilor certificate de la oficiile de stare civila unde sunt înregistrate actele de stare civila ale acestora.

 

 2. Inscrierea mentiunii de casatorie și desfacerea acesteia prin divort pronunat în strainatate      

Inscrierea mentiunii de casatorie si desfacerea acesteia prin divort pronuntat in strainatate       

În conformitate cu prevederile art. 46 si 47 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civila, republicata, modificarile intervenite în statutul civil al cetatenilor români aflati în strainatate se înscriu de ofiterul de stare civila prin mentiune pe marginea actelor de stare civila, cu aprobarea Directiei pentru Evidenta Persoanelor si Administrarea Bazelor de Date.

Înscrierea divortului pronuntat în strainatate, privind un cetatean român, se face numai dupa ce hotarârea straina, definitiva si irevocabila, a fost recunoscuta de catre instanta competenta din România, conform prevederilor art. 166 si 170 din Legea nr. 105/1992. În situatia în care hotarârile de divort sunt pronuntate în state membre ale Uniunii Europene, acestea sunt recunoscute de plin drept în România.

Cererea prin care se solicita înscrierea mentiunilor de casatorie si de desfacere a acesteia prin divort, se depune, personal sau prin împuternicit cu procura speciala, la primaria care are în pastrare actul de nastere al sotului care solicita înscrierea acestora, iar în situatia în care casatoria a fost înregistrata în România, cererea de înscriere a mentiunii de desfacere a acesteia prin divort se depune le primaria care are în pastrare actul de casatorie.

 

3. Procurarea și transmiterea în străinatate a certificatelor de stare civilă     

 

Procurarea si transmiterea in strainatate a certificatelor de stare civila      

În conformitate cu prevederile art.11 alin.(5) si (6) din Legea nr.119/1996, republicata, au fost emise NORMELE DE LUCRU privind procurarea si transmiterea în strainatate a certificatelor si extraselor de pe actele de stare civila, precum si a datelor cu privire la domiciliul si resedinta unor persoane, care au fost aprobate prin H.G. nr.220/16.02.2006, publicate în M.Of. al României, Partea I, nr.205/06.03.2006.

Directia pentru Evidenta Persoanelor si Administrarea Bazelor de Date (D.E.P.A.B.D.), prin Serviciul Central de Stare Civila, întreprinde masuri pentru procurarea si transmiterea certificatelor de stare civila – de nastere, de casatorie si de deces – la cererea urmatoarelor categorii de persoane fizice:

a) strainii, ale caror acte si fapte de stare civila s-au produs si s-au înregistrat în România, care s-au adresat misiunilor     diplomatice si oficiilor consulare ale acestor tari, acreditate în România;b) cetatenii români cu domiciliul sau resedinta în strainatate, care s-au adresat misiunilor diplomatice si oficiilor consulare de     cariera ale României sau Ministerului Administratiei si Internelor.

 

4. Eliberarea certificatelor de atestare a domiciliului și a cetățeniei române     

 

Eliberarea certificatelor de atestare a domiciliului si a cetateniei romane      

Directia pentru Evidenta Persoanelor si Administrarea Bazelor de Date elibereaza certificate de atestare a domiciliului si a cetateniei române, care urmeaza sa fie folosite în strainatate, în scopul valorificarii unor drepturi sau al apararii intereselor cetatenilor români.

Cererile pentru eliberarea acestor certificate vor putea fi primite atât de Serviciile Publice Comunitare de Evidenta a Persoanelor, cât si de oficiile de stare civila, însotite de chitanta privind plata taxei consulare, în valoare de 22 lei care se achita anticipat la unitatile C.E.C. sau la Trezorerie, timbrul fiscal de 4 lei reprezentând taxa de cerere si copia actului de identitate al persoanei care solicita eliberarea acestui document.

Cererea de eliberare a certificatelor se poate face în nume propriu sau prin împuternicit cu procura speciala, autentificata în tara, de un notar public, iar în strainatate, de misiunea diplomatica sau de oficiul consular al României din statul de resedinta.

Certificatele de atestare a domiciliului si a cetateniei române se elibereaza în conformitate cu prevederile O.G.R. nr. 33/2002 (publicata in Monitorul Oficial nr. 88/02.02.2002), aprobata prin Legea nr. 223/2002 (publicata în Monitorul Oficial nr. 290/29.04.2002), precum si cu cele ale H.G. nr. 220/2006 pentru aprobarea Normelor de lucru privind procurarea si transmiterea în strainatate a certificatelor si extraselor de pe actele de stare civila, precum si a datelor cu privire la domiciliul si resedinta unor persoane (Mon. Of. nr. 205/06.03.2006).

5. Rectificarea actelor de stare civilă române întocmite ca urmare a transcrierii/înscrierii în registrele de           stare civilă române a certificatelor sau extraselor de stare civilă încheiate în străinătate      

 

Rectificarea actelor de stare civila romane intocmite ca urmare a transcrierii/inscrierii in registrele de stare civila romane a certificatelor sau extraselor de stare civila incheiate in strainatate      

Actele de stare civila române întocmite ca urmare a transcrierii/înscrierii în registrele de stare civila române a certificatelor sau extraselor de stare civila încheiate în strainatate se rectifica numai în urmatoarele situatii:a) când eroarea se datoreaza autoritatilor locale straine care au înregistrat initial actul si persoana interesata prezinta     documentul eliberat de autoritatile straine;b) când eroarea se datoreaza ofiterului de stare civila care a înscris/transcris actul;c) când eroarea se datoreaza traducerii prezentate.

Cererea de rectificare a unui act de stare civila, în baza documentului eliberat de autoritatile straine, se depune la serviciul public comunitar local de evidenta a persoanelor sau, dupa caz, la primaria unitatii administrativ-teritoriale de la domiciliul solicitantului, aceasta se înainteaza, de îndata, S.P.C.L.E.P. sau, dupa caz, primariei unitatii administrativ-teritoriale care are în pastrare actul de stare civila.

În conformitate cu prevederile art. 73 din Metodologia nr. 1/1997 de aplicare a Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civila, în baza documentului eliberat de autoritatile straine, se opereaza mentiunea de rectificare a actului de stare civila numai cu aprobarea Directiei pentru Evidenta Persoanelor si Administrarea Bazelor de Date.

Cererea privind rectificarea actelor de stare civila române întocmite ca urmare a transcrierii/înscrierii în registrele de stare civila române a certificatelor sau extraselor de stare civila încheiate în strainatate, în baza documentului de rectificare, eliberat de autoritatile straine, va fi însotita de urmatoarele documente:- documentul de rectificare, eliberat de autoritatile straine, în original si copie);- traducerea legalizata a documentului, în original si copie, traducerea se va face la un notar public din tara, la misiunea   diplomatica ori oficiul consular de cariera al României din tara de resedinta a solicitantului sau la un notar strain, în acest   din urma caz trebuind sa fie aplicata Apostila, conform Conventiei cu privire la suprimarea cerintei supralegali¬zarii actelor   oficiale straine, adoptata la Haga la 05.10.1961, la care România a aderat prin O.G. nr. 66/1999, aprobata prin Legea nr. 52/2000, cu modificarile si completarile ulterioare;- certificatul de nastere si/sau casatorie al persoanei pentru care se solicita rectificarea, în original si copie;- document de identitate.

6. Transcrierea certificatelor si extraselor de stare civila procurate din strainatate     

 

Transcrierea certificatelor si extraselor de stare civila procurate din strainatate      

Actele de stare civila ale cetatenilor romani intocmite in strainatate, la autoritatile locale competente, se TRANSCRIU, obligatoriu, in registrele de stare civila romane, in termen de 6 luni de la intoarcerea in tara sau de la primirea din strainatate a certificatului ori extrasului de stare civila.

Transcrierea certificatelor si a extraselor de stare civila se efectueaza cu aprobarea primarului unitatii administrativ-teritoriale de la locul de domiciliu al solicitantului, cu avizul prealabil al Serviciului Public Comunitar Judetean de Evidenta a Persoanei.

Transcrierea certificatelor si a extraselor de stare civila privind cetatenii romani care nu au avut niciodata domiciliul in Romania se face cu aprobarea primarului sectorului 1 al municipiului Bucuresti si avizul prealabil al Directiei Generale de Evidenta a Persoanelor a Municipiului Bucuresti.

Cetatenii romani ale caror acte de stare civila au fost inregistrate in localitati care au apartinut Romaniei, iar in prezent se gasesc pe teritoriul altor state, pot solicita intocmirea actelor de stare civila la serviciul public comunitar local de evidenta a persoanelor sau la primaria unitatii administrativ-teritoriale in a carei raza au domiciliul, pe baza extrasului de pe actul de stare civila ce se gaseste in pastrarea Arhivelor Nationale. Transcrierea acestor extrase in registrele de stare civila se face cu aprobarea primarului unitatii administrativ-teritoriale de la locul de domiciliu al solicitantului si avizul prealabil al Serviciului Public Comunitar Judetean de Evidenta a Persoanei sau, dupa caz, al Directiei Generale de Evidenta a Persoanelor a Municipiului Bucuresti.

Cererea de transcriere, se adreseaza primarului unitatii administrativ-teritoriale pe raza careia isi are domiciliul titularul actului si se face in nume propriu, prin imputernicit cu procura speciala autentificata.

Minorii in varsta de peste 14 ani solicita transcrierea certificatelor de nastere in nume propriu asistat de unul dintre parinti sau, dupa caz de tutore; in cazul in care parintii au domicilii diferite, primaria competenta privind transcrierea certificatului de nastere poate fi oricare din cele doua primarii pe raza carora au domiciliul parintii minorului.

Pentru persoanele care nu au implinit varsta de 18 ani, ai caror parinti au domiciliul in strainatate, cererea de transcriere a certificatelor de nastere se depune la Directia de Stare Civila din cadrul Directiei Publice de Evidenta a Persoanelor din cadrul Consiliului Local al Sectorului 1.

Pentru cetatenii romani cu domiciliul in strainatate, cererea se adreseaza primarului unitatii administrativ-teritoriale de la ultimul loc de domiciliu avut in tara, iar daca nu au avut domiciliul in Romania, primarului sectorului 1 al municipiului Bucuresti.

In cazul transcrierii certificatului de casatorie, cererea se adreseaza primarului unitatii administrativ-teritoriale de la domiciliul comun al sotilor, iar daca sotii au domicilii diferite, la oricare din cele doua primarii pe raza carora acestia au domiciliul.

In cazul transcrierii certificatului de deces, cererea se adreseaza primarului unitatii administrativ-teritoriale a locului de domiciliu al solicitantului sau primarului unitatii administrativ-teritoriale de la ultimul domiciliu avut in tara de catre persoana decedata.

Pentru stabilirea primariei unitatii administrativ-teritoriale competente sa intocmeasca actul,cetatenii romani cu domiciliul in strainatate prezinta dovada eliberata de S.P.C.L.E.P. de la ultimul domiciliu avut in tara.

Persoanele care fac dovada cetateniei romane cu Certificatul de depunere a juramantului de credinta eliberat de Ministerul Justitiei, depun cererea de transcriere a certificatelor/extraselor de stare civila, procurate din strainatate, la D.S.C. - Sector 1-Bucuresti; persoanele care se legitimeaza cu permis de sedere permanenta eliberat de O.R.I. in care se mentioneaza domiciliul stabil in Romania, vor adresa cererea de transcriere primarului unitatii administrativ-teritoriale, potrivit datelor inscrise in permisul de sedere.

Cetatenii romani cu domiciliul in strainatate care se legitimeaza cu pasapoarte expirate sau titluri de calatorie si sunt in imposibilitate de a se legitima cu un document valabil, vor solicita S.P.C.L.E.P. de la ultimul loc de domiciliu, eliberarea unei dovezi din care sa rezulte cum figureaza inregistrati in Registrul de Evidenta a Persoanelor; in baza dovezii si a pasaportului expirat sau a titlului de calatorie, se va face legitimarea persoanelor de catre oficiile de stare civila.

Cererea de transcriere este insotita de certificatul sau extrasul de stare civila eliberat de autoritatile straine in original, fotocopie si traducere legalizata.

Cererea de transcriere este insotita, dupa caz, de urmatoarele documente:a) fotocopii ale certificatelor de nastere si casatorie, fotocopii ale actului de identitate sau al pasaportului, dupa caz;b) declaratii notariale, din partea ambilor soti cu privire la numele purtat dupa casatorie, in situatia in care, in certificatul/extrasul de casatorie procurat din strainatate, nu se face referire la numele sotilor dupa casatorie;c) in situatia in care parintii minorului au domicilii diferite, parintele care solicita transcrierea certificatului va da o declaratie in fata ofiterului de stare civila delegat cu privire la domiciliul minorului; in cazul in care transcrierea este prin imputernicit, se va solicita declaratie notariala cu privire la domiciliul minorului, daca in cuprinsul imputernicirii nu se face referire la acest aspect.

7. Schimbarea numelui de familie si a prenumelui pe cale administrativa      

 

Schimbarea numelui de familie si a prenumelui pe cale administrativa se face conform Ordonantei Guvernului Romaniei nr. 41/2003 privind dobandirea si schimbarea pe cale administrativa a numelor persoanelor fizice, aprobata prin Legea nr. 323/2003, cu modificarile si completarile ulterioare.        Competenta de solutionare a cererilor este a presedintelui consiliului judetean, respectiv a primarului general al municipiului Bucuresti, care se pronunta prin emiterea dispozitiei de admitere sau de respingere a cererii de schimbare a numelui, în termen de 60 de zile de la primirea cererii, conform prevederilor art. 13 din O.G.R. nr. 41/2003.

Sunt necesare motive temeinice care sa indreptateaasca solicitantului sa ceara schimbarea numelui sau a prenumelui pe cale administrativa. In sensul prevederilor art. 4 alin. (2) din O.G.R. nr. 41/2003, sunt considerate ca intemeiate cererile de schimbare a numelui in urmatoarele cazuri:       a) cand numele este format din expresii indecente, ridicole ori transformat prin traducere sau in alt mod;       b) cand persoana in cauza a folosit, in exercitarea profesiei, numele pe care doreste sa il obtina, facand dovada cu privire la aceasta, precum si asupra faptului ca este cunoscuta in societate sub acest nume (poseda diferite acte personale, de studii,de serviciu, militare etc. care nu concorda cu numele prevazut în actele de stare civila). Aceasta prevedere legala aduce în discutie, dupa opinia noastra, caracterul imprescriptibil al numelui. Se pare, asadar, ca o posesie prelungita, în anumite conditii, poate da dreptul posesorului sa-l dobândeasca. Aceste conditii sunt: o folosinta permanenta a numelui; aceasta folosinta sa fie în exercitarea profesiei si sub acest nume persoana sa fie cunoscuta în societate. Consideram ca folosirea permanenta a numelui în profesie presupune o perioada mai îndelungata, mai exact folosinta în timp a numelui trebuie sa coincida cu exercitarea în timp a profesiei. În plus, aceasta folosinta trebuie sa fie continua. Apoi, pentru ca cererea sa fie întemeiata, persoana respectiva trebuie sa fi fost cunoscuta în societate sub acest nume. Aceasta conditie nu credem ca este îndeplinita daca durata de timp este scurta si, deci, persoana nu putea, în mod rezonabil, sa se faca cunoscuta în societate sub acest nume;);       c) cand, din neatentia ofiterilor de stare civila ori ca urmare a necunoasterii reglementarilor legale in materie, au fost efectuate mentiuni gresite in registrele de stare civila ori au fost eliberate certificate de stare civila cu nume eronate, in baza carora au fost eliberate alte acte (de studii, livret militar, carte de munca, etc);       d) cand persoana in cauza are nume de familie sau prenume format din mai multe cuvinte, de regula reunite, si doreste schimbarea acestuia;       e) cand persoana in cauza poarta un nume de familie de provenienta straina si solicita sa poarte un nume romanesc;       f) cand persoana si-a schimbat numele de origine straina intr-un nume romanesc, pe cale administrativa, si doreste sa revina la numele dobandit la nastere;       g) cand parintii si-au schimbat numele pe cale administrativa, iar copiii solicita sa poarte un nume de familie comun cu al parintilor lor;       h) cand persoana in cauza solicita sa poarte un nume de familie comun cu al celorlalti membri ai familiei, nume care a fost dobandit ca urmare a adoptiei, a mentinerii numelui la casatorie, a stabilirii filiatiei ori a unor schimbari de nume aprobate anterior pe cale administrativa;       i) cand sotii au convenit cu ocazia incheierii casatoriei sa poarte numele de familie reunite si ambii solicita schimbarea acestuia pe cale administrativa, optand pentru numele de familie dobandit la nastere de catre unul dintre ei ori sa revina fiecare la numele avut anterior casatoriei;       j) cand persoana in cauza face dovada ca a fost recunoscuta de catre parinte ulterior inregistrarii nasterii, insa, intrucat nu a sesizat instanta pentru incuviintarea purtarii numelui de familie al acestuia in timpul vietii, nu exista alta posibilitate de dobandire a numelui parintelui decat pe cale administrativa;       k) cand prenumele purtat este specific sexului opus;       l) cand persoanei i s-a incuviintat schimbarea sexului prin hotarare judecatoreasca ramasa definitiva si irevocabila si solicita sa poarte un prenume corespunzator, prezentand un act medico-legal din care sa rezulte sexul acesteia;       m) alte asemenea cazuri temeinic justificate.(3) Sunt de asemenea considerate justificate, in sensul prevderilor art.4 alin.(3) din O.G.R. nr. 41/2003, si cererile de schimbare a numelui in urmatoarele cazuri:       a) cand persoana in cauza a adoptat minori si doreste ca acestia sa poarte un alt prenume;       b) cand casatoria a incetat prin moartea sau prin declararea judecatoreasca a mortii unuia dintre soti, iar sotul supravietuitor solicita sa revina la numele de familie purtat anterior casatoriei ori la numele de familie dobandit la nastere;       c) cand in urma divortului un fost sot revine la numele de familie purtat anterior si care provine dintr-o alta casatorie, de asemenea desfacuta prin divort, si doreste sa poarte numele dobandit la nastere;       d) cand in urma incetarii casatoriei prin moartea sau prin declararea judecatoreasca a mortii unuia dintre soti celalalt sot se recasatoreste si, ca urmare a desfacerii acestei casatorii, acesta doreste sa poarte numele de familie dobandit la nastere;       e) cand fostul sot doreste sa poarte numele de familie pe care l-a avut in casatorie, pentru a avea un nume comun cu copiii incredintati spre crestere si educare, cu consimtamantul fostului sot, dat in forma autentica;       f) cand parintii au divortat, iar copiii incredintati spre crestere si educare unuia dintre parinti, care a revenit la numele de familie avut anterior casatoriei, solicita sa poarte numele de familie al acestuia;       g) cand s-a desfacut adoptia unei persoane casatorite care are copii minori si in urma desfacerii adoptiei persoana in cauza revine la numele de familie avut inainte de adoptie;       h) cand unul dintre soti, la incheierea casatoriei, a luat numele de familie al celuilalt sot, nume pe care acesta l-a dobandit prin adoptie, iar ulterior incheierii casatoriei are loc desfacerea adoptiei.

       Persoanele îndreptatite sa ceara schimbarea numelui sunt cetatenii români cu domiciliul în tara sau în strainatate [conform prevederilor art.4 alin.(1) al Ordonantei], precum si orice persoana fara cetatenie (apatrid) domiciliata în România, care au capacitate de exercitiu deplina. Persoanele care nu au o asemenea capacitate ori au capacitate de exercitiu restrânsa pot cere schimbarea numelui prin reprezentantul legal sau, respectiv, prin asistarea lor de catre ocrotitorul legal.       Pentru minori, cererea de schimbare a numelui se face, dupa caz, de parinti sau, cu incuviintarea autoritatii tutelare, de catre tutore. Daca parintii nu se inteleg cu privire la schimbarea numelui, va hotari autoritatea tutelara.Cand cererea este facuta de unul dintre parinti, este necesar acordul celuilalt parinte, dat in forma autentica.În cazul minorului care a împlinit vârsta de 14 ani, cererea va fi semnata si de acesta. Legea nu cere acordul celuilalt parinte în cazul în care el este pus sub interdictie, ori este declarat judecatoreste disparut sau decazut din drepturile parintesti.       Acordul nu este necesar in cazul in care celalalt parinte este pus sub interdictie ori este declarat judecatoreste disparut sau decazut din drepturile parintesti.Cand minorul a implinit varsta de 14 ani, cererea va fi semnata si de acesta.Pentru persoana pusa sub interdictie, cererea de schimbare a numelui se face de catre tutore, cu incuviintarea autoritatii tutelare. In cazul in care parintii copilului sunt decedati, necunoscuti, pusi sub interdictie, declarati judecatoreste morti ori disparuti sau decazuti din drepturile parintesti si nu a fost instituita tutela, in cazul in care copilul a fost declarat abandonat prin hotarare judecatoreasca ramasa definitiva, precum si in cazul in care instanta judecatoreasca nu a hotarat incredintarea copilului unei familii sau unei persoane, in conditiile legii, cererea de schimbare a numelui minorului se face de catre serviciul public specializat pentru protectia copilului din subordinea consiliului judetean, ori, dupa caz, a consiliului local municipal, orasenesc, comunal sau al sectorului mun.Bucuresti.

       Pentru persoana pusa sub interdictie, cererea de schimbare a numelui se face de catre tutore, cu încuviintarea autoritatii tutelare.        Schimbarea prenumelui minorului se poate cere oricând.        Daca sotii s-au învoit sa poarte în timpul casatoriei un nume de familie comun, pentru schimbarea acestuia este necesar consimta¬mântul celuilalt sot, daca sotii, la încheierea casatoriei, s-au învoit sa-si pastreze fiecare numele anterior, oricare dintre ei va putea sa-si schimbe numele fara a avea nevoie de consimtamântul celuilalt. Schimbarea numelui de familie al unuia dintre ei nu are efect asupra numelui de familie al celuilalt sot.         Cererea de schimbare a numelui se va depune la serviciul public comunitar de evidenta a persoanelor aflat în subordinea consiliului local al comunei, orasului, municipiului sau al sectorului municipiului Bucuresti, în a carui raza teritoriala îsi are domiciliul solicitantul sau la primaria unitatii administrativ-teritoriale unde domiciliaza.        Cererea privind pe cetateanul român cu domiciliul în strainatate se depune la primaria ultimului domiciliu avut în România, iar daca nu a avut vreodata domiciliul în România – la Primaria Sectorului 1 al Municipiului Bucuresti.        La cerere trebuie anexate:       – copii legalizate de pe certificatele de stare civila ale persoanei care solicita schimbarea numelui;       – un exemplar al Monitorului Oficial al României, Partea a III-a, în care a fost publicat, potrivit art. 10, extrasul din cererea de schimbare a numelui, exemplar de la publicarea caruia sa nu fi trecut mai mult de un an;       – consimtamântul, dat în forma autentica, al celuilalt sot, în cazul schimbarii numelui de familie comun purtat în timpul casatoriei;       – copie de pe decizia de aprobare a autoritatii tutelare, în situatia în care parintii nu se înteleg cu privire la schimbarea numelui copiilor lor minori, precum si atunci când cererea de schimbare a numelui este facuta, pentru minorii si persoanele puse sub interdictie judecatoreasca, de catre tutore;       – certificatele de cazier judiciar si cazier fiscal ale solicitantului;       – orice alte acte pe care solicitantul le considera necesare pentru motivarea cererii sale.       Schimbarea numelui de familie al minorului se poate face odata cu schimbarea numelui de familie al parintilor sau separat, dar tot pentru motive temeinice. 

 

8. Eliberarea certificatelor de stare civila      

 

Eliberarea certificatelor de stare civila

Certificatele de nastere si de casatorie se elibereaza titularilor sau reprezentantilor legali ai acestora. Certificatele de stare civila se pot elibera si altor persoane îndreptatite.

Cererea se depune la serviciul public comunitar local de evidenta a persoanelor sau, dupa caz, la primaria unitatii administrativ-teritoriale care are în pastrare registrul de stare civila sau de la domiciliul ori resedinta petitionarului.

Certificatele de deces se elibereaza membrilor familiei sau altor persoane îndreptatite.

9. Rectificarea actelor de stare civila    

Rectificarea actelor de stare civila

Incepand cu data de 08.09.2006, au devenit aplicabile prevederile Legii nr.117 din data de 04 mai 2006, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 410 din data de 11 mai 2006, pentru modificarea si completarea Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civila.

Rectificarea unor rubrici din actul de stare civila presupune indreptarea erorii materiale comise cu ocazia inregistrarilor de stare civila.

In conformitate cu prevederile art.61 alin (1), din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civila, republicata,"rectificarea actelor de stare civila si a mentiunilor inscrise pe marginea acestora se face in temeiul dispozitiei primarului unitatii administrativ-teritoriale care are in pastrare actul de stare civila, din oficiu sau la cererea persoanei interesate".

Cererea de rectificare a actelor de stare civila si a mentiunilor inscrise pe acestea, intocmita conform anexei, insotita de actele doveditoare, se depune de catre persoana interesata la serviciul public comunitar de evidenta a persoanelor sau la primaria unitatii administrativ-teritoriale care are in pastrare actul de stare civila ori, dupa caz, la serviciul public comunitar local de evidenta a persoanelor sau la primaria de la locul de domiciliu al acesteia.

Cererea se solutioneaza in termen de 30 de zile, prin emiterea dispozitiei de catre primarul localitatii, care se comunica solicitantului in termen de 10 zile de la data emiterii.

Ofiterul de stare civila delegat, care primeste cererea o inregistreaza si, impreuna cu actele doveditoare depuse de solicitant si un referat motivat cuprinzand rezultatul verificarilor precum si cu avizul prealabil al serviciului public comunitar judetean de evidenta a persoanei, o prezinta spre aprobare primarului localitatii.

Dupa aprobarea referatului si emiterea dispozitiei de catre primar, ofiterul de stare civila delegat expediaza certificatul de stare civila completat corect, ca urmare a rectificarii actului, primariei care a primit cererea, impreuna cu un exemplar al dispozitiei de aprobare a rectificarii (copie certificata pentru conformitate cu originalul).

Ofiterul de stare civila delegat, care primeste copia dispozitiei prin care s-a aprobat cererea de rectificare si certificatul de stare civila corespunzator, invita titularul, in termen de 48 de ore, pentru a-l ridica, sub luare de semnatura, iar certificatul de stare civila anterior se retrage si se transmite primariei emitente, in vederea anularii si a efectuarii mentiunii despre aceasta pe marginea actului, la rubrica "certificate eliberate".

La rubrica "mentiuni" din cuprinsul actului de stare civila rectificat, se inscriu numarul si data dispozitiei primarului unitatii administrativ - teritoriale care a emis-o, precum si continutul rectificarii

Mobil   |   Web   |   Anuntul Telefonic
Copyright © GHIDUL SERVICIILOR 2024
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.