Alergiile sunt reactii imune exagerate ale organismului uman fata de anumite elemente sensibilizante, inhalate, ingerate sau aplicate pe piele si mucoase. Manifestarile de alergie apar abia dupa ce organismul s-a sensibilizat (deci nu la primul contact cu agentul alergizant) si sunt extrem de diferite. Din punct de vedere al gravitatii, pot avea o intensitate variata, extremele fiind manifestarile usoare (rinoree, lacrimare), respectiv manifestarile grave (soc anafilactic).
Alergiile respiratorii si digestive, cele mai comune
Din cate s-a observat, incidenta alergiilor cu diferite forme de expresie este din ce in ce mai mare astazi. Domina detasat alergiile respiratorii si cele digestive. Au fost lansate diferite ipoteze care sa explice aceste lucruri, cele mai plauzibile fiind acelea care „pun la zid” traiul in medii tot mai poluate si consumul de alimente tot mai complexe din punct de vedere al compozitiei.
Alergia afecteaza dezvoltarea fizica si psihica
Din ce in ce mai multi copii din mediul urban se imbolnavesc de alergii. Din pacate, ele au efecte negative asupra dezvoltarii fizice si psihice ulterioare ale tinerei generatii. Alergia nu creeaza doar dependenta de un anumit medicament, ci schimba si stilul de viata, ducand la evitarea anumitor alimente, locuri, calatorii, intalniri, numai si numai pentru ca respectivele circumstante ar putea pune in pericol sanatatea si, adesea, chiar viata. Paradoxal, periculos poate fi chiar efortul fizic sau consumarea alimentelor recomandate a fi baza unei diete sanatoase.
Pruritul ocular si nazal, rinoreea, simptomele alergiilor respiratorii
A venit primavara si, implicit, „sezonul stranutului”, adica alergiile respiratorii. Privit din exterior, nu e mare lucru daca ai prurit ocular sau nazal si rinoree apoasa. Daca aceste simptome dureaza insa ore, zile, saptamani, activitatea profesionala si personala sunt date peste cap. Exista pe piata foarte multe medicamente care ne pot ajuta sa trecem mai usor peste aceste suferinte, dar si dieta poate fi, daca nu o solutie radicala, atunci macar un aliat.
Dieta sanatoasa ajuta la scaderea riscului de alergii respiratorii
De obicei, un alergic raspunde la mai multe substante sensibilizante. In cazul alergiilor respiratorii, este bine sa verificati daca nu aveti si sensibilizari digestive care sa necesite o dieta anume. Dieta este de un real ajutor, deoarece poate pastra aparatul respirator functional si puternic. Unele alimente pot facilita respiratia, ajutand la desfundarea nasului. Unele alimente contin nutrienti care stimuleaza imunitatea.
Un studiu interesant a fost efectuat in insula Creta, Grecia, unde alergiile respiratorii sunt rare, insa si dieta locala este diferita inca din primii ani de viata de cea din restul Europei. Se consuma fructe si legume proaspete, nuci, ulei de masline, peste proaspat, toate bogate in antioxidanti care protejeaza celulele de radicalii liberi, cu actiune de stimulare a imunitatii.
Dieta alergicilor trebuie sa contina rosii, mere, portocale, nuci
Alimentele ca nucile, strugurii, portocalele, merele, rosiile proaspete protejeaza activ organismul de alergii.
• Rosiile, merele si portocalele contin un antioxidant puternic, vitamina C. Studiul din Creta a aratat ca aceste fructe feresc atat de alergii, cat si de astm;
• Nucile sunt surse excelente de magneziu si vitamina E. Magneziul favorizeaza functionarea plamanilor si diminueaza wheezingul (suieratura respiratorie acuta) la astmatici. Vitamina E stimuleaza imunitatea si scade riscul infectiilor de tract respirator superior, fiind si un puternic antioxidant;
• Strugurii sunt bogati in antioxidanti si resveratrol, cu efect antiinflamator;
• Acizii grasi Omega-3 din produsele marine au actiune antiinflamatoare, protejand astfel organismul de alergii. Somonul, macroul, pastravul, sardinele, tonul si heringul, ca si derivatele din alge marine nu trebuie sa lipseasca de pe masa alergicilor.
Ceaiurile de anason, fenicul si tei, benefice in alergii
Un „secret” relevat de un medic ORL-ist american este cel al „micului dejun servit la pat” pentru bolnavul alergic. Explicatia este ca cilii nazali (terminatii subtiri), a caror miscare este limitata la persoanele alergice, sunt stimulati de consumul unui ceai cald cu lamaie si miere, baut la prima ora. Prin favorizarea miscarii cililor nazali, se blocheaza „cascada stranutului” si se diminueaza necesarul de medicamente antialergice. Dintre ceaiurile medicinale, amintim ceaiul de anason, tei, fenicul si salvie. Totodata, ceaiul natural verde, alb sau negru este foarte util, avand flavonoizi cu actiune antiinflamatoare si antiinfectioasa.
Sunt recomandate alimentele care contin zinc, un aliat pretios impotriva suprainfectiilor virale si microbiene care pot aparea in alergii si pot amplifica simptomatologia. Astfel, este indicat consumul de carne slaba de vita, tofu, cereale integrale, leguminoase, scoici. De asemenea, daca nu sunteti alergici la usturoi si hrean, puteti sa le consumati, pentru ca sunt decongestionante si cresc fluiditatea mucusului.