Ghidul Serviciilor
Agrofinance Group
inapoi la firma 140 vizite
Poza Investitii
Foto
Măsura 121 Modernizarea exploataţilor agricol? se încadrează în Axa I -Creşterea competitivităţii sectorului agricol şi silvic- şi are ca obiective: a. Introducerea şi dezvoltarea de tehnologii şi procedee noi, diversificarea producţiei, ajustarea profilului, nivelului şi calităţii producţiei la cerinţele pieţei, inclusiv a celei ecologice, precum şi producerea şi utilizarea energiei din surse regenerabile; b. Adaptarea exploataţiilor la standardele comunitare; c. Creşterea veniturilor exploataţiilor agricole sprijinite; d. Sprijinirea membrilor grupurilor de producători sau ai altor forme asociative în vederea încurajării fenomenului de asociere. Fondurile totale alocate Măsurii 121 prin FEADR sunt de 991.827.895 euro din care: contribuţia Guvernului României - 20% si c ontributia Uniunii Europene - 80%. Pentru modernizarea exploataţiilor agricole sunt disponibili peste 991 de milioane de euro, fonduri nerambursabile pe care le puteţi accesa începând din acest an şi până în 2013. Fondurile nerambursabile se pot epuiza înainte de 2013, având în vedere că există un interes foarte mare pentru acest tip de investiţii. Aşa că, nu aşteptaţi până în ultimul moment! IMPORTANT ! În cazul ciupercăriilor, determinarea dimensiunii economice a acestora va lua în calcul caracteristicile sistemului de cultură practicat (numărul de cicluri/an, modul de aşezare a substratului în spaţiu), conform următoarei formule de calcul: Unitatea de Dimensiune Economică (UDE) a unei ciupercării = Numărul UDE aferent suprafeţei spaţiului de cultură X Numarul de cicluri/ an X Numarul de stelaje/lăzi suprapuse IMPORTANT ! Versiunile consolidate conţin modificări operate ca urmare a solicitărilor venite din partea potenţialilor beneficiari şi a recomandărilor formulate de partenerii publici şi privaţi ai APDRP. În acest sens, în data de 12 noiembrie 2008 au fost actualizate şi adaptate materialele informative, respectiv Ghidul Solicitantului şi Anexele aferente fiecărei Măsuri astfel încât să răspundă cât mai bine nevoilor şi realităţilor procesului de dezvoltare a spaţiului rural.
Mobil   |   Web   |   Anuntul Telefonic
Copyright © GHIDUL SERVICIILOR 2024
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.