Ca si conflictul sau disputa, violenta este mai mult sau mai putin inteleasa.

La fel ca si in zicala:“cine a fost mai intai: oul sau gaina?”, si in cazul acestor doua probleme este dificil de dat seama daca violenta este cea care declanseaza conflictul sau problema sta invers.

De multe ori, in comportamentul nostru, nu recunoastem violenta. Ne inchipuim ca ea reprezinta  numai crime, razboaie, lupte, batai. Insa, nu doar acestea sunt concepte despre violenta, nu doar la aceste actiuni trebuie sa ne gandim cand vorbim despre acest aspect. 

Atunci cand vorbim despre violenta fizica ne referim la toate actele fizice care au ca scop ranirea unei persoane.

Violenta pasiva sau, asa cum este ea cunoscuta mai bine, violenta psihologica, are ca obiect emotiile unei persoane. Ea urmareste crearea unor rani emotionale ce cu greu pot fi vindecate, prin vorbe sau atitudine.

Argumentele împotriva folosirii medierii în cazurile de violenta în familie se refera la faptul ca exista un dezechilibru de forte între victima si agresor, mai ales în cazuri de violenta repetata, si ca medierea implica vointa comuna a partilor, care sunt dispuse sa ajunga la un compromis, pentru a gasi cea mai potrivita solutie, precum si buna credinta a acestora.

Pe de alta parte, exista si argumente în favoarea folosirii procedurii de mediere în cazuri de violenta în familie. În unele cazuri, medierea reprezinta metoda adecvata de interventie, mai ales, de exemplu, în cazuri de violenta ocazionala. Recurgerea la proceduri judiciare ar putea duce la exacerbarea conflictului.

Pare sa existe un consens referitor la faptul ca utilitatea medierii trebuie evaluata de la caz la caz.