Planificarea activitatilor tine cont de particularitatile de vârsta, astfel încât pentru copii, jocul este calea esentiala spre învatare fiind legat de dezvoltarea motorie, de coordonarea miscarilor si de îmbogatirea activitatii senzoriale. Investigarea mediului si a obiectelor din jur prin vaz, atingere, gust, miros si auz le ofera copiilor informatii esentiale, iar cea mai importanta forma de organizare a simturilor îi va determina sa raspunda într-un mod directionat spre scop, iar acest fapt reprezinta debutul organizarii conduitei. Dorinta copiilor de cunoastere este usor de exploatat, acestia fiind mereu pregatiti de joaca. La început solitar apoi,paralel cu ceilalti colegi, copilul se implica în activitatea de învatare printr-o trasatura esentiala – cea ludica.
Facilitarea dezvoltarii timpurie a limbajului este o cale spre stimularea gândirii. Asadar, ne dorim sa contribuim la formarea comunicarii verbale a copiilor dumneavoastra în vederea diferentierii sunetelor si îmbogatirea vocabularului prin crearea unui mediu comunicational variat. Demersul didactic pune accent pe dezvoltarea gândirii creative, critice atât de necesara în viata personala, prin declansarea proceselor cognitive complexe, stimularea întrebarilor si facilitarea proceselor decizionale de mai târziu. A fi parte din colectivul de copii, înseamna dezvoltare sociala si emotionala, exersarea cooperarii, stabilirea relatiilor de prietenie, dobândirea de capacitati si abilitati noi.
Activitatile desfasurate în gradinita respecta Curriculum-ul pentru educatie timpurie aprobat de Ministerul Educatiei Nationale. Programa abordeaza holistic educatia copiilor si vizeaza cele cinci arii de dezvoltare: