Educatie de calitateDezvoltare armonioasa
Fiecare parinte îsi doreste pentru copilul sau o educatie de calitate, ce se desfasoara într-un cadru securizant si care vine în întâmpinarea unei dezvoltari armonioase din punct de vedere cognitiv, social si emotional, asa ca, acorda un foarte mare interes în alegerea scolii pe care acesta o va frecventa.
Dar ce solutii exista pentru copiii care nu pot beneficia de sprijinul parintilor în efectuarea temelor pentru acasa?
În contextul social actual, în care generatia cu cheia la gât este de domeniul trecutului, caci în prezent exista amenintari si tentatii la tot pasul, tot mai multi parintii, care au un program de lucru ce nu le permite sa fie acasa dupa încheierea orelor de curs, opteaza pentru alegerea unui program de tip afterschool.
Programele de tip afterschool sunt programe structurate, supravegheate de adulti calificati si functioneaza dupa scoala, oferind atât activitati scolare cât si, uneori, activitati extrascolare din registrul jocului, socializarii, artelor etc.
Suport educationalPrima parte a zilei
Afterschool Eurokid ofera suport educational, îndrumare în efectuarea temelor, oportunitati de dezvoltare si relaxare, dar în acelasi timp promoveaza cooperarea, sprijinul si respectul între copiii.
Programul Afterschool Eurokid începe la ora 11:00, cu preluarea copiilor de la scoala, iar jumatate de ora mai târziu, copiii sunt întâmpinati de zâmbetul doamnei învatatoare, care îi va însoti în sala de curs sau în curtea afterschool, unde vor desfasura activitati de relaxare si recreative timp de o ora.
Când ceasul indica ora 12:45, iar uniforma a fost schimbata cu haine confortabile, copiii stiu ca este timpul pentru masa de prânz. Bucataria noastra proprie ne ajuta sa oferim mâncare delicioasa si hranitoare copiilor, care este degustata mai întâi de responsabili si apoi servita copiilor. Dupa un prânz copios, copiii au parte de 30 minute de recreere, un ragaz de care se vor bucura întotdeauna din plin.
Pentru ca momentul de relaxare s-a încheiat, iar bateriile copiilor au fost reîncarcate, se face trecerea la activitatile organizate pentru rezolvarea cerintelor scolare, asigurându-se sprijinul pentru temele de la scoala, lucru individual de reflectare si aprofundare, precum si verificarea temelor.
Activitati educativeA doua parte a zilei
Dar asta nu înseamna ca, învataceii nostri, nu vor mai avea timp rezervat pentru clubul de lectura, pentru activitatile fizice, de dezvoltare motrica, ori activitati pentru dezvoltarea atentiei, a rabdarii si a comunicarii, punându-se accentul pe abilitatile de lucru în echipa, schimb de bune practici între elevi si socializare.
Elevii beneficiaza bisaptamânal de ora de engleza „distractiva”, activitate desfasurata de catre o profesoara calificata, ce aplica metode de învatare prin joc si activitati interactive, urmarind progresul copiilor de la nivelul de pornire si îmbunatatind abilitatile acestora de comunicare.
Desi timpul se scurge usor, caci ne propunem zilnic introducerea unor metode de învatare atractive, întelegem efortul depus de copii pe parcursul unei zile, asa ca, avem grija ca la ora 16:30, acestia sa primeasca o gustare sanatoasa si gustoasa ce îi va energiza pentru intervalul orar 17:00 – 18:00, când sunt desfasurate mult îndragitele jocuri libere ce faciliteaza construirea relatiilor cu colegii si adultii, dar si gasirea solutiilor pentru provocarile pe care le întâlnesc.
E o încântare când, la ora 18:00, micii nostri camarazi îsi duc veseli spre casa ghiozdanul încarcat cu noi cunostinte, relaxati si fara grija temelor pentru acasa!