Dezvoltarea generala a copilului
Educatia anteprescolara vizeaza dezvoltarea generala a copilului, impetuos necesara pentru a-i asigura acestuia un start bun în viata, caci în aceasta perioada achizitiile copilului sunt imense si decisive. Copilaria timpurie reprezinta cea mai importanta perioada din viata unei persoane, tocmai prin consecintele durabile pe care le are asupra dezvoltarii ulterioare a acestuia.
În perioada copilariei timpurii, copilul traieste foarte multe experiente noi si trece prin multe transformari, este integrat în interrelatiile grupului familial si începe sa sesizeze regulile, interdictiile, orarul, stilul de viata al familiei si modul de organizare si functionalitatea ei. Totodata, se consolideaza autonomia, se perfectioneaza deplasarea si se nuanteaza comunicarea verbala, astfel este stimulata dezvoltarea întregii activitati psihice, jocul fiind terenul de maninfestare al potentialului psihic.
Respectam dreptul copilului la joc ca forma de activitate, metoda, procedeu si mijloc de realizare a demersurilor educationale, precum si ca metoda de stimulare a capacitatii si creativitatii copilului, ca o deschidere spre libertatea de a alege, potrivit nevoilor proprii.
Stimularea creieruluiBazele personalitatii
Vârstele mici constituie baza personalitatii si fiecare copil are anumite înclinatii, dar este nevoie sa stimulam toate zonele creierului, astfel ca tipurile de activitati desfasurate în perioada anteprescolara sunt:
Îi asteptam pe mezinii familiei EuroKid într-o lume desprinsa din povesti, unde fiecare copil e asemenea plastilinei ce cauta mâinile calde spre a fi frumos modelata, unde fiecare copil poate sa guste si sa traiasca prima copilarie prin joc si învatare, tinând-se cont de particularitatile individuale!