Deciziile de reorganizare si restructurare de roluri din cadrul organizatiei pot afecta manageri si/sau specialisti cu un bun istoric al performantei individuale, care au contribuit semnificativ prin activitatea lor la atingerea obiectivelor departamentului din care au facut parte.
In calitate de angajator preocupat,deopotriva, de cariera angajatilor si de imaginea organizatiei, trebuie sa oferiti sprijin oamenilor aflati in astfel de situatii in identificarea de noi oportunitati profesionale. HR SmartView Consulting ofera servicii orientate spre sustinerea acestora in directia continuarii carierei in afara organizatiei din care au facut parte.
Suportul nostru consta in discutii individuale de cariera sustinute de sesiuni de evaluare psihometrica prin instrumente adecvate, in scopul identificarii punctelor forte si a zonelor de imbunatatit. Pornind de la concluziile desprinse din aceasta etapa, urmarim identificarea de noi oportunitati si posturi relevante, asiguram pregatirea oamenilor ca viitori participanti la procese de selectie – inclusiv pentru interviul de angajare – si, ulterior, derulam activitati specifice legate de integrarea intr-un nou loc de munca.
Consultantii nostri au experienta indelungata in implementarea de programe de management al schimbarii in organizatii care au trecut prin modificari structurale si cunosc importanta pe care o au comunicarea si indrumarea oamenilor afectati de astfel de schimbari. In proiectele noastre lucram usor atat cu conceptele de employer branding cat si cu cele de personal branding.