Protetica dentară se ocupă cu înlocuirea dinţilor pierduţi. În urma extracţiilor dentare locul rămas edentat trebuie refăcut atât din punct de vedere funcţional cât şi estetic. Aşadar pentru înlocuirea dinţilor extraşi se poate opta la la mai multe soluţii de tratament, iar una dintre aceste soluţii este reprezentată de lucrările protetice. În funcţie de numărul dinţilor lipsă , starea dinţilor existenţi şi dorinţa pacientului se poate opta pentru lucrări protetice fixe sau mobile, fiecare cu avantajele şi dezavantajele aferente.
Protetica fixa
Lucrările protetice fixe se solidarizează prin cimentare la nivelul dinţilor stâlpi ce au fost şlefuiţi şi pregătiţi pentru a putea menţine în timp lucrarea protetică. În ceea ce priveşte materialele din care se realizează aceste lucrări fixe acestea pot fi metalice, acrilice, metalo-compozite, metalo-ceramice, sau integral ceramice. În funcţie de indicaţiile medicului stomatolog, se alege împreuna cu pacientul, materialul din care urmează a fi realizată lucrarea protetică.
Protetica mobila
Lucrările protetice mobile sunt acele lucrări ce se recomandă de către medic în cazurile în care pacientul nu mai are suficiente unităţi dentare necesare realizarii unei lucrari protetice fixe. Astfel nemaiavând suficienţi dinţi pentru a realiza o lucrare fixă una din soluţiile de tratament rămase este lucrarea protetică mobilă.