Ghidul Serviciilor
Institutul National De Expertize Criminalistice
inapoi la firma 26581 vizite
Poza Expertize criminalistice Cauze penale
Foto

Cauze penale

Odată cu dispunerea expertizei, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată convoacă părţile şi le aduce la cunoştinţă prevederile art. 120 C. Proc. Pen.

 

Încheierea/ordonanţa prin care se dispune efectuarea expertizei la INEC sau la un laborator interjudeţean este un act ce trebuie întocmit ulterior activităţilor prevăzute de art.120 C.pr.pen şi care trebuie să cuprindă atât menţiuni cu privire la participarea expertului criminalist autorizat, cât şi întrebările la care va răspunde expertul oficial care va efectua expertiza.

 

Expertul oficial este cel care efectueaza expertiza, aceasta nefiind efectuată în comun cu expertul criminalist autorizat. Ca atare, fie în momentul în care s-a dispus expertiza, fie la o dată ulterioară, părţile recomandă un expert criminalist autorizat care, astfel, are dreptul, în primul rând, să facă observaţii cu privire la obiectul expertizei, modificarea sau completarea acestuia.

 

Cât timp aceste observaţii privesc obiectul expertizei sau modificarea şi completarea lui, este evident că ele trebuie făcute (dacă expertul criminalist autorizat consideră necesar) anterior încheierii/ordonanţei prin care se dispune efectuarea expertizei, act ce va cuprinde întrebările la care va răspunde expertul oficial, după ce instanţa/organul de urmărire penală a admis ori nu completările solicitate de către expertul criminalist autorizat.

 

În al doilea rând, expertul criminalist autorizat participă personal la efectuarea expertizei prin verificarea şi completarea materialului necesar pentru efectuarea expertizei.

 

Prin analiza acestui text, este evident faptul că verificarea şi completarea materialului necesar pentru efectuarea expertizei (de către expertul oficial) sunt activităţi anterioare încheierii/ordonanţei prin care instanţa/organul de urmărire penală dispune efectuarea lucrării şi trimite dosarul laboratorului sau institutului investit cu realizarea acesteia.

Ca atare, cât timp expertul criminalist autorizat completează materialul necesar pentru efectuarea expertizei de către expertul oficial, este evident că acesta trebuie să ia cunoştinţă de materialul dosarului (la sediul instanţei/organului de urmărire penală), fiind îndeplinită, astfel, cerinţa prevăzută de aliniatul 3 al art. 7 din OG nr. 75 din 2000. Această solicitare de completare trebuie înregistrată de instanţă, care poate dispune completarea sau nu a materialului ce urmează a fi pus la dispoziţia expertului oficial, după cum consideră util în cercetarea judecătorească/penală ce o conduce (scripte de comparatie, discuri cu fotografii digitale, filmari realizate cu ocazia producerii accidentului, fotografii realizate de parţi, puse în discuţia acestora şi avizate, ulterior, de organul judiciar etc).

Prin urmare, toate activităţile menţionate mai sus trebuie realizate anterior emiterii încheierii/ordonanţei sau, în situaţia în care acestea nu au fost realizate, ele trebuie parcurse până în momentul efectuării expertizei de către expertul oficial dându-se eficienţă atât art. 120 C.Proc.Pen. cât şi art.7 din O.G. 75/2000. Astfel, dreptul la apărare al părţilor va fi respectat, expertul recomandat de acestea având posibilitatea să-şi exercite neîngrădit şi eficient prerogativele conferite de lege.

În ceea ce priveşte cea de-a doua fază, este evident că expertii criminalişti autorizati pot face obiecţii la raportul de expertiza, adresate organului judiciar, doar după trimiterea lucrării către acesta şi luarea la cunoştinţă despre conţinutul expertizei.

 

Concluzionând, rezultă următoarele:

- Activităţile desfăşurate de către experţii criminalişti autorizaţi sunt fie anterioare, fie ulterioare efectuării expertizei criminalistice având loc la sediul organului judiciar care a dispus-o, nu la sediul laboratorului sau al institutului.

- Organul judiciar numeşte expertul autorizat, la cererea părţilor şi înştiinţează INEC sau laboratorul interjudeţean cu privire la respectarea prev. art. 7 alin. (1) din OG 75/2000, înainte de efectuarea expertizei, pentru a putea fi consemnată de către expert menţiunea prevăzută de alin (2) al aceluiaşi articol. În caz contrar, în absenţa datelor respective, lipsa consemnării în înţelesul alin (2) art. 7 OG 75/200 nu se poate reţine în culpa expertului oficial.

- Expertul criminalist oficial este singurul care are prerogativa de a efectua expertiza criminalistica dispusă de organul judiciar şi de a întocmi raportul de expertiza şi, prin urmare, acestea nu pot fi realizate în prezenţa sau în comun cu expertul autorizat.

Mobil   |   Web   |   Anuntul Telefonic
Copyright © GHIDUL SERVICIILOR 2024
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.